„Mașina Timpului”. Despre Predeal, ieri și azi…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. – Nicolae Bălcescu

Astăzi, la „Mașina Timpului” vă propun să ne oprim, preț de câteva rânduri, la un loc fain și drag mie, situat aproape de Brașov, fiind aflat pe „Marea Parcare Națională DN1”. Mă refer, firește, la orașul-stațiune Predeal! Sau să spun satul-stațiune, cu riscul de a-mi supăra mulții amici și rudele trăitoare aici?…La populația „numărată” după ultimul recensământ, nu prea ies socotelile de oraș, dar cine sunt eu să neg onorabila administrație românească? Călătoria în timp de azi este legată de faptul că, la data de 26 februarie1705, apare „în scripte” prima menţiune documentară a Predealului, ca denumire efectivă de localitate, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă ce trebuia să tranziteze pe aici. Înainte de a vă aminti una-alta despre istoricul Predealului, țin să vă precizez că majoritatea imaginilor cu care am ales să ilustrez „Mașina timpului” de azi, sunt imagini pe care le-am folosit de mai mult de un deceniu să ilustrez o altă rubrică denumită similar pe un cont de Facebook, de vreo treisprezece ani încoace. Tehnic vorbind, de principiu, fiecare imagine nu are legătură directă cu locul din text unde este inserată.

Cred că nu vă zic nicio noutate dacă scriu aici că Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (cuprinsă între1030-1110 metri) şi este așezat pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, între Muntenia și Transilvania. De asemenea, vă reamintesc că localitatea Predeal are ca delimitări râurile Prahova la sud și Timiș la nord şi este mărginit de masivele muntoase Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi. Firește, indicii privind locuirea există cu mult mai mult timp înainte! Astfel, cercetări arheologice desfăşurate în această zonă de-a lungul anilor, au scos la iveală că, după toate probabilităţile, în perioada neolitică (între anii 1200- 800 î.Hr.), zona de azi a Predealului era populată, aici fiind scos la lumină un depozit de bronz datând din această epocă, compus din coliere masive, o sabie „frumos meşteşugită” şi un topor cu tortiţă. Acest aspect al locuirii zonei în neolitic a fost întărit şi de descoperirea în relativa apropiere, la Sinaia, a unui depozit similar care cuprindea, printre altele, 26 de topoare din bronz. După aceasta, a urmat epoca romană, iar absenţa oricăror urme arheologice din acea perioadă poate fi un semn că legiunile romane evitau defileul de la Posada „în sus”, preferând intrarea în Transilvania prin Valea Teleajenului dar şi prin pasul Tabla Buţii, arealuri unde s-au găsit urme arheologice care indică această prezență romană. Merită menționat faptul că, în anul 1358, a fost menţionat documentar pentru prima dată „Drumul Văii Prahova”, într-un act prin care regele Ungariei, Ludovic, permitea negustorilor din Braşov libera trecere „între Buzău şi Prahova, adecă de la vărsarea Ialomiţei până la vărsarea Siretului în Dunăre”. „Marele Dicţionar Geografic al României”, editat la Bucureşti în anul 1898, menţionează faptul că, între anii 1360 şi 1372, armata transilvană condusă de voievodul Nicolae împotriva lui Vladislav Basarab, ar fi intrat în Ţara Românească, pe la Predeal, la acea vreme aici fiind doar o simplă potecă de munte. Au urmat, în secolul al XIII-lea, actele prin care domnitorii Ţării Româneşti confirmau negustorilor braşoveni privilegii comerciale primite încă din vremea lui Mircea cel Mare, acte care menţionează, de asemenea, drumul Văii Prahova: Dan al II-lea, în anul 1442, Valdislav al II-lea, în anul 1452 şi Vlad Ţepeş, în anul 1476.

Ulterior, în anul 1593, un hrisov al domnitorului Alexandru cel Rău, menţiona existenţa unei vămi pe drumul Văii Prahova (cel mai probabil la Câmpina), alături de existența altor vămi cum erau Vama Branului şi Vama Teleajenului. Pe la anul 1611, Pasul Predeal a fost folosit, conform unor izvoare istorice, pentru prima dată la trecerea oştilor către Ardeal, atunci când saşii braşoveni îi solicitau sprijin domnitorului muntean Radu Şerban, pentru a-i apăra de prigoana lui Gabriel Bathory, principele de atunci al Ardealului. Astfel, oştile muntene ale lui Radu Şerban au trecut prin acest pas „necunoscut” şi au înfrânt oştile lui Bathory în vecinătatea Brașovului. Referitor la primii locuitori ai văii superioare a Prahovei se pare că au fost pustnicii, mocanii şi…tâlharii…Astfel, tradiţia orală pomeneşte de un pustnic pe nume Diham (de aici și numele zonei și cabanei Diham) şi faptul că, până în anul 1665, când s-a clădit o bisericuţă din lemn la poalele muntelui Furnica, cu hramul Sfântul Nicolae, toţi pustnicii din Bucegi se adunau la schitul Lespezi-Posada Veche de lângă Comarnic, unde erau împărtăşiţi de către stareţul de acolo. Zona Predeal a început să fie populată pas cu pas, dar rămânea izolată şi greu accesibilă, aici fiind arealul preferat de jaf al tâlharilor, deveniţi spaima drumeţilor, monahilor şi păstorilor ce treceau pe aici. Pe la anul 1674, un hrisov al domnitorului Duca Vodă arată că, de la Timiş până la Comarnic, peste Orăţii, drumul era, de fapt, o potecă îngustă, prevăzută cu popasuri pentru călători ori negustori, iar transportul de mărfuri se făcea pe cai samarizați, până la Câmpina, la drum deschis, acolo unde aceste mărfuri se încărcau în chervane, adică niște atelaje pentru transportul mărfurilor sau persoanelor. În anul 1700, era menţionată, la Gura Râşnoavei, existenţa unui han care servea drept adăpost pentru fugarii din Ardeal și pentru alte feluri de trecători prin aceste locuri.

Așa se face că, la 26 februarie 1705, este menţionată documentar, pentru prima dată, denumirea de Predeal, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu, către jupân Andreas, marele jude al cetăţii Braşovului, în legătură cu un transport de marfă,. Scrisoare în care se spunea: „Să pohteşti dumneata pe comandantul den Braşov ca să dea câţiva neamţi ajutor, să vie postavul până la hotarul Tatar, adecă pân la Predeal ca să n’aibă postavul vreo zătniceală.” Ulterior, între anii 1736-1739, în perioada războiului ruso-turco-austriac, drumul Văii Prahovei a fost transformat, de către austrieci, în drum de care şi trăsuri cu „poduri de lemn”, adică pavat cu lemn. Este menţionat documentar faptul că, în jurul anului 1737, o oaste austriacă trecea prin Predeal ca să lupte, în alianţă cu ruşii, împotriva turcilor, dar cei din urmă vor câştiga bătălia chiar în zona graniţei impuse în zona delimitată de Predeluş, Cioplea, Stadionul Predeal, Muchia Fitifoiului, Vf. Baiului şi Vf. Omul. Pe la anul 1750, apar alte două hanuri în zonă , semn că HORECA vremii o ducea bine! Este vorba despre „Hanul Lui Rujea” şi hanul de la Gura Văii Puriştoaca. În data de 20 iunie 1774, a fost sfinţit un schit de lemn de către călugărul Ioanichie, schit e va purta hramul Sfântului Mare Ierarh Nicolae, sfânt prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie, de fapt viitoarea Mănăstire Predeal (ridicată apoi în anii 1818-1819), un lăcaş ortodox de maici. Călugărul Ioanichie a obținut terenul de construcție de la „prea cinstitul boier vel paharnic Grigorie Buzoianu”.

În pofida vechimii sale, faptele ne spun că mănăstirea nu a devenit la fel de cunoscută precum celelalte mănăstiri de pe Valea Prahovei cum sunt cele de la Caraiman, Sinaia, Cornu sau Schitul Sfânta Ana. În anul 1775, printr-un document domnesc, Ipsilanti Vodă consfinţeşte drepturile căruţaşilor prahoveni de a transporta mărfuri de la Braşov la Bucureşti, textul făcând referire la „poteca” Văii Prahovei care era deja drum de care. Ulterior, în anul 1789, acest drum a fost reparat şi nivelat, realizându-se noi punţi şi poduri de lemn peste „hopurile” și obstacolele din cale, dar drumul rămânea  destul de dificil şi plin de pericole, fiind accesibil mai ales între lunile mai şi octombrie, în perioada mai caldă a anului. În anul 1790, a fost înfiinţat primul serviciu poştal pe acest drum, fiind construit, totodată, şi un sediu poștal chiar la Predeal, loc unde se făcea odihna drumeţilor şi schimbul de cai, sub paza străjilor domneşti. Vă amintesc că serviciul poștal din acele vremuri nu era similar cu serviciile poștale în sensul de azi al sintagmei! Aceasta a fost perioada în care Predealul a început să-şi afirme existenţa ca entitate proprie şi a devenit o comunitate cu caracter permanent. În anul 1794, a fost încheiat Tratatul turco-austriac, act care prevedea pentru Predeal trecerea mărfurilor, dregătorilor şi caravanelor, Valea Prahovei devenind în anii care au urmat cel mai „bătătorit” drum între Bucureşti şi Braşov, a doua variantă fiind drumul de pe Valea Râşnoavei, care pornea din dreptul Mănăstirii Predeal (drumul de Pârâul Rece…). În anul 1805, a fost consemnată o altă menţiune documentară a aşezării Predeal, în documentul privind „Conscripţia” – recensământul ortodocşilor din Ţara Românească şi Transilvania, de către o comisie a conscriptoriei din Sibiu. Se vorbea atunci, în respectivul document, despre o populaţie de vreo câteva zeci de locuitori, formată preponderent din monahi, din „scutelnicii” schitului şi din slujitorii domneşti de la localul Posadei. În anul 1830, a fost ridicată prima gospodărie independentă de schit, clădită de către Moise Zangor, originar din Rucărul Muscelului, venit din Comarnic, gospodar care s-a căsătorit cu una dintre ficele pădurarului Ion Costea şi a construit o casă de lemn la sud-vest de mănăstire. În anul 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu vizitează Valea Prahovei, de la Câmpina până la Predeal, acesta luând decizia de a realiza pe aici o şosea. Un an mai târziu, erau realizate, astfel, „studii pregătitoare construirii unei şosele”, iar în anul1847, sub conducerea inginerului Ruset, încep lucrările de construcţie a drumului. Evenimentele revoluționare ale anului 1848 au făcut  ca lucrările să fie oprite, iar în anul 1852, Ştirbei Vodă a dispus reluarea lucrărilor, sub îndrumarea inginerului francez Léon Lalanne, şoseaua Câmpina-Predeal fiind încheiată în anul 1864. În anul 1852, vama de la Breaza s-a mutat la Predeal, pe locul fostului parc din localitate.

Având în vedere faptul că, în anul 1854, se construia şoseaua austriacă dintre Predeal şi Timiş, relaţiile economice între Transilvania şi Țara Românească prezentau noi perspective de dezvoltare. Din punct de vedere administrativ, Predealul a făcut parte din comuna Podul Neagului, care se întindea pe 34 de kilometri, şi cuprindea actualele localităţi Predeal şi Azuga (numită mult timp Între Prahove), apoi Buşteni, Poiana Ţapului, Izvorul, Sinaia, Posada şi Podul Neagului (sat situat la nord-vest de Comarnic). Sediul comunei era la Podul Neagului, apoi s-a mutat la Buşteni. Ulterior, în anul 1864, Posada şi Podul Neagului se alipesc de Comarnic iar restul aşezărilor au rămas sub acelaşi nume până în anul 1874, când reşedinţa comunală se va muta la Sinaia şi ia fiinţă comuna Predeal, cu o întindere de vreo 22 de kilometri. La data de 31 mai 1874, a fost încheiată convenţia dintre România şi Austro-Ungaria, privind construirea unei linii ferate Ploieşti-Predeal-Timiş-Braşov, iar la 3 martie 1876, începea construcţia căii ferate între Bucureşti şi Predeal. În perioada războiului de independenţă (1877-1878) lucrările au fost oprite, iar la data de 10 iunie 1879, circula primul tren între Sinaia şi Predeal. Ulterior, abia în anul 1882, s-a realizat, la Predeal, joncţiunea căilor ferate dintre România şi Transilvania, ca urmare a convenţiei din anul 1874. În mai 1885, avea loc constituirea primul Consiliu comunal al Predealului, iar primul primar este ales  a fost Gheorghe Dogărescu. În anul 1908, Bușteniul și Poiana Țapului s-au desprins „de sub aripa” Predealului, iar la 20 mai 1912 s-a desprins și Azuga, Predealul devenind comună autonomă, în „plasa Peleș” a județului Prahova. În octombrie 1916, Predealul a fost ocupat de trupele germane, iar locuitorii s-au refugiat în satele din sud. Până la Unirea din 1 decembrie 1918, Predealul a fost localitatea de frontieră a Regatului României cu Austro-Ungaria, clădirea postului de grăniceri mai existând și astăzi.

 „Mașina Timpului”. Despre Predeal, ieri și azi…

După primul război mondial, Predealul începe procesul de refacere. În anul 1920, a fost înfiinţată comisia de reconstituire a regiunilor distruse de război „P.P.R”, care stabileşte că în Predeal nu se mai acordă autorizaţii de construcţie până la realizarea unui plan de sistematizare. Ulterior, în anul 1926, Predealul a devenit parohie separată, primul paroh fiind Constantin Cercel.În anul 1927, se înfinţează Staţiunea Meteorologică Sinoptica, iar în perioada 1926-1928 are loc electrificarea localităţii. După ce, în anul 1925, aici trăiau 1.524 de locuitori, la recensământul din 1930, Predealul se apropia de 3.000 de locuitori. În perioada care a urmat, s-au amenajat străzi şi căi de circulaţie, s-au realizat canalizarea şi alimentarea cu apă potabilă. Tot în acei ani a urmat construcţia hotelurilor „Predeal” şi „Palace”, construirea de restaurante, un cazino cu restaurant, o sală de dans, cofetărie, berărie, măcelării, brutărie, o baie comunală cu aburi a depoului C.F.R., biblioteca şcolii primare. Era evident că Predealului i se contura un profil de staţiune montană, care va fi vizitată de numeroşi turişti, interesaţi de binefacerile climei şi de frumuseţea peisajelor.

„Mașina Timpului”. Despre Predeal, ieri și azi…

La data de 2 octombrie 1935, Predealul a fost declarat comună urbană, iar în 1938, începea construirea podului peste calea ferată, care să lege Predealul de Cioplea. După războiul mondial, în anul 1950, Predealul a devenit parte a „Orașului regional Stalin”, din „Regiunea Stalin”, denumite, începând cu 1960, „Orașul regional Brașov” și „Regiunea Brașov”.În anul 1968, a fost organizat orașul Predeal în cadrul județului Brașov, Predealul primind în componență, pe lângă orașul propriu-zis, și satele Pârâul Rece, Timișu de Jos și Timișu de Sus. Astăzi, Predealul este cunoscut mai ales prin sporturile de iarnă, oferind posibilitatea de a se schia pe opt pârtii, datorită telescaunului și teleschiurilor de care dispune, dar şi pentru traseele montane marcate pentru drumeţii montane.

 „Mașina Timpului”. Despre Predeal, ieri și azi…

Predealul este una dintre cele mai renumite stațiuni montane din România printre iubitorii sporturilor de iarnă, având mai multe pârtii de schi accesibile în funcție de nivel. Cocoșul: medie, 2250 m; Clăbucet: medie, 2100 m; Subteleferic: dificilă, 1200 m; Clăbucet sosire: ușoară, 800 m; Clăbucet varianta: ușoară, 790 m; Clăbucet școală: foarte ușoară, 200 m; Subteleferic st. inf.: foarte ușoară, 670 m; Pârâul Rece, medie, 520 m.Trebuie amintit și că stațiunea Predeal este recomandată şi tratamentului neurasteniei, pentru revigorarea organismelor slăbite, pentru recuperarea ulterioară suprasolicitărilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburărilor endocrine și al problemelor de creștere ale copiilor. Principalii factori de cură care pot fi găsiți aici sunt aerul curat, fără praf sau alți agenți alergici, bogat în ozon și radiații ultraviolete, atmosferă ionizată și presiunea relativ scăzută a aerului. Staţiunea Predeal dispune în momentul de față de circa două sute de unităţi de cazare omologate. Între acestea se numără 81 de hoteluri, cotate de la două până la cinci stele, 80 de pensiuni, 36 de vile turistice şi șapte cabane. Doar câteva dintre obiectivele care pot fi vizitate sunt și: Mănăstirea Predeal (laolaltă cu cimitirul legionar aflat în spatele Mănăstirii Predeal), vila mareșalului Antonescu (situată în zona Cioplea), statuia eroului-poet Mihail Săulescu, alte monumente similare închinate eroilor neamului (cum este cel de lângă gară ori cel de pe Valea Râșnoavei, dar mai sunt și altele), Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, aflată în centrul orașului etc.

„Mașina Timpului”. Despre Predeal, ieri și azi…

Am să închei prin a aminti că Predealul a fost și este „vatră” pentru o specialitate de elită a armatei României: vânătorii de munte. După înființarea vânătorilor de munte români în timpul primului război mondial, în Predeal au existat aproape întotdeauna unități de vânători de munte. Actualmente, se află în cazarma din Predeal Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, precum și Baza de Perfecționare Vânători de Munte „Bucegi”.

Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri. Ne întâlnim și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu Mașina Timpului!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Arhivele Bisericii Sf.Nicolae din Brașov

Ghinea, Dan – „Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000

https://www.predeal.ro/ro/istoric.html

ttps://www.primaria-predeal.ro/istoricul-orasului/

https://www.predeal.org/despre_predeal.php

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/calatorii/documentar-predeal-315-ani-de-la-prima-mentiune-documentara-id21911.html

http://tarabarsei-eu.ro/predeal.php

https://www.carpati.org/articol/istoricul_predealului/779/

https://zigzagprinromania.com/blog/predeal/

https://playtech.ro/2023/statiunea-predeal-perla-turismului-montan-interbelic-in-care-merita-sa-ratacesti-si-astazi-istorie-activitati-si-preturi/

https://www.ziromania.ro/predeal-comuna-din-plasa-peles/

https://addjb.ro/membri/orasul-predeal

https://www.libertatea.ro/lifestyle/predeal-trasee-montante-obiective-turistice-3635366

https://brasovtourism.app/ro/places/predeal–sta-iunea-celor-4-anotimpuri

https://www.predeal.ro/

https://www.rador.ro/2020/02/26/documentar-predeal-315-ani-de-la-prima-mentiune-documentara/