Masă caldă în școli pentru 1.600 de elevi din județul Bacău
#Postat de Florin Craciun on august 23, 2021
Aproximativ 1.600 de elevi din patru școli din județul Bacău vor beneficia de o masă caldă, chiar din această toamnă. Beneficiari vor fi mai ales elevi din școlile din mediile defavorizate, anunță senatorul USR-Plus Sebastian Cernic.

În programul-pilot intră patru școli din județul Bacău, respectiv din comuna Dofteana, Agăș, Poduri și Gura Văii. În total, Guvernul a alocat deja 1,07 milioane lei. Costul zilnic al unui pachet alimentar sau masă caldă, după caz, este de 10 lei pentru fiecare copil, iar întregul program pentru anul 2021 va costa aproape 10 milioane de euro.
„Pentru restul școlilor, Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de peste 100 de milioane de euro pentru implementarea „Programului pentru școli” în anul școlar 2021-2022. Acesta este un alt program prin care elevii beneficiază de fructe sau legume, precum și de produse lactate și de panificație”, a mai precizat senatorul de Bacău.
Valoarea totală a programului pentru școli al României în anul școlar 2021-2022 înseamnă 17.266.442 euro bani europeni și 84.468.502,8 euro ajutor financiar național. Potrivit programului, produsele neconsunate (care nu sunt ridicate de elevi sau de părinți), vor putea fi redistribuite în colectiv.
De acest program beneficiază aproape 2 milioane de preșcolari și elevi din învățământul primar și gimnazial.
Jurnal FM 