Martin Heidegger, filozof german

Martin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch, Baden – d. 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi germani ai secolului XX. Lucrarea sa fundamentală, Sein und Zeit (Ființă și timp, 1927), a marcat o cotitură majoră în fenomenologie și a influențat profund gândirea unor filosofi precum Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre, Emmanuel Levinas, Jacques Derrida și Hannah Arendt.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Heidegger_3_(1960).jpg

După absolvirea gimnaziului în 1909, Heidegger a început studiile de teologie la Freiburg (Breisgau), dar, în 1911, s-a orientat către filozofie, studiind în paralel matematica și științele naturii. Printre profesorii săi s-a numărat și Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei. În 1913, Heidegger a obținut titlul de doctor în filozofie.

În 1923 a devenit profesor la Universitatea din Marburg, iar în 1928 a revenit la Freiburg, succedându-l pe Husserl la catedra de filozofie. Publicarea Ființă și timp în 1927 a pus bazele ontologiei fundamentale, o ruptură față de tradițiile ontologice ale filosofiei clasice, încă dominate de influența lui Platon.

În 1933, odată cu venirea la putere a regimului nazist, Heidegger s-a înscris în Partidul Național-Socialist German al Muncitorilor (NSDAP), al cărui membru a fost până în 1945. A fost numit rector al Universității din Freiburg, dar a demisionat după un semestru pentru a se dedica activității didactice. Implicarea sa politică din această perioadă rămâne controversată, fiind intens dezbătută de către cercetători. Deși a criticat anumite practici ale regimului, precum arderea cărților, nu a întreprins acțiuni împotriva antisemitismului crescând din mediul universitar.

În anii următori, Heidegger s-a retras parțial din viața publică și a organizat seminarii private pentru un cerc restrâns de doctoranzi, printre care s-a numărat și filozoful român Alexandru Dragomir. În acea perioadă, a lucrat la Beiträge zur Philosophie (Contribuții la filozofie), publicată postum abia în 1989.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost supus procedurii de „denazificare” și suspendat temporar din activitatea universitară. Reabilitat în 1950, a fost pensionat oficial în 1952. Începând din 1974, a fost inițiată publicarea operei sale complete, cuprinzând peste 100 de volume.

Martin Heidegger a murit la Freiburg, pe 26 mai 1976.

Traduceri în limba română (selecție):

• Originea operei de artă, trad. Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Humanitas, 1996

• Ființă și timp, diverse traduceri, inclusiv de Gabriel Liiceanu, Dorin Tilinca și Mircea Arman

• Repere pe drumul gândirii, trad. Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Editura Politică, 1988

• Introducere în metafizică, trad. Gabriel Liiceanu și Thomas Kleininger, Humanitas, 1999

• Problemele fundamentale ale fenomenologiei, trad. Bogdan Mincă și Sorin Lavric, Humanitas, 2006

• 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2012.

Bibliografie în limba română (selecție):

• Otto Pöggeler, Drumul gândirii lui Heidegger, Humanitas, 1998

• Rüdiger Safranski, Un maestru din Germania. Heidegger și epoca lui, Humanitas, 2004

• Walter Biemel, Heidegger, Humanitas, 2006

• Cristian Ciocan, Moribundus sum: Heidegger și problema morții, Humanitas, 2007

• Bogdan Mincă, Scufundătorii din Delos: Heidegger și primii filozofi, Humanitas, 2010.