„Oameni care au fost”. Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Cine sunteţi dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligenţă de femeie pe care o cunosc. Aţi scris cărţi mai importante decât acest ‘Bal’; dar nu este vreuna care să mă mişte mai mult”. – François Mauriac într-o corespondență către Martha Bibescu

Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Dacă acum două săptămâni vă aduceam în amintire  existența primei femei chirurg din România, Marta Trancu-Rainer, azi va fi vorba tot despre o Marta, dar despre Martha Bibescu, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă, una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei românești și europene a secolulului al XX-lea. Martha Bibescu a fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale, un aristocrat foarte cunoscut al vremii sale. De asemenea, Martha a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol al XX-lea. Despre ea, Mircea Eliade a scris, la un moment dat: „Prinţesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, îndeosebi valoarea nepreţuită a culturilor populare şi funcţia dătătoare de viaţă a istoriografiei europene, în sensul că orice cercetare istorică adevărată ajunge la conştiinţa unităţii culturale şi spirituale a Europei”.

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua, luna și locul (28 ianuarie, București), anul1886 din biografia sa formală fiind stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888,1889,1890,1891. Conform unei variante dintre cele mai plauzibile, Martha Lucia Lahovary, pe numele avut de ea la naştere, s-a născut la data de 28 ianuarie 1886, la Bucureşti, fiind cel de-al treilea copil (alături de Madeleine, născută în anul 1893 și Marguerite, născută în 1897) al lui Ion Lahovary (cunoscut avocat şi diplomat cu origini grecești, fost ministru plenipotenţiar al României la Paris, fost ministru de externe şi preşedinte al Senatului) şi al mamei sale Smarandei (Emma) Mavrocordat, urmașă a domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat. Firește că educația primită în famile, coroborată cu tradiția politică, diplomatică și culturală a familiei sale de origine aristrocratică și-a pus o puternică amprentă şi asupra personalităţii Marthei. Așa cum toate întâmplările din proximitatea vieții noastre ne afectează-ntr-o măsură mai mare ori mai mică, tragedia pierderii timpurii a fratelui său mai mare, George, îi va afecta viața Marthei, mai ales din cauza șocului suferit de către mama sa, Smaranda, cea care nu a mai fost consolată niciodată după pierderea unicului ei fiu. De ce a fost afectată? Pentru că relația cu mama sa a devenit una foarte dificilă, din pricina faptului că aceasta şi-ar fi dorit doar fii, nu şi fiice. Răzvan Moceanu, documentarist de renume al RADOR și Agerpres, într-un material sdespre Martha Bbescu, găzduit de site-ul Radio România Cultural, ne spune că Ghislain de Diesbach, biograf şi eseist francez, a surprins, peste ani, poate cel mai exact, această stare de fapt referitoare la mama Marthei: „Prea creștină pentru a-l ataca pe Dumnezeu, a păstrat o ranchiună tainică fiicelor ei, pentru faptul de a trăi şi a deveni frumoase atunci când fratele lor nu mai era decât o umbră în regatul morților”.În copilărie, conform uzanţelor vremii, Martha a fost educată cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, apoi şi-a continuat educația, fiind trimisă pentru aceasta la o mănăstire catolică din Belgia. Destul de repede, familia i-a hărăzit destinul marital și, la vârsta de 17 ani, Martha s-a logodit, iar în anul 1905, s-a căsătorit, având dispensă de la Vatican (Martha fiind catolică) cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul care a abdicat la 1848, devenind prințesa Martha Bibescu. Martha intra, ca urmare a acestei căsătorii, într-o familie princiară care i-a cuprins pe Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Anna de Noailles, și Elena Văcărescu, dar şi rude franceze descendente direct din familia împăratului Napoleon Bonaparte.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

Mai multe surse biografice pe care le-am accesat, redau o declarație a prințesei despre momentul căsătoriei sale, ce avea să zică, peste ani: „Pe atunci îmi ascundeam vârsta și asta din considerente contrarii celor ce provoacă îndeobște asemenea minciuni. Căsătoria mea, de o precocitate care din secolul al XVIII-lea -nu-și mai găsea locul în moravurile societății franceze, făcea mistificarea lesnicioasă: eram luată drept o fetișcană“. Poate șocantă, de asemenea, tot despre acest moment al vieţii, Martha Bibescu mai afirma că: „A da o virgină pe mâna unui barbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe”. La puțin timp după oficierea căsătoriei, Martha Bibescu devine mamă și a născut o fiică, Valentina, acesta fiind un moment care nu a reprezentat pentru tânăra mamă Martha o bucurie deosebită, așa cum ar trebui să fie pentru orice mamă. Biografii Marthei spun că, în primii ani de viaţă, fiica ei, Valentina, avea parte de prezenţa mamei doar din pură datorie, dar cea care se ocupa de creşterea ei era, practic, bona familiei. Relaţia dintre mamă şi fiică avea să intre pe un făgaș al unei normalități abia când Valentina intra în adolescență. Pe de altă parte, deşi era prezent mult mai puţin timp în viaţa ei, Valentina îşi adora tatăl, care nutrea pentru ea sentimente de dragoste paternă „până la cer”. Cu toate că ar fi trebuit să aibă premise pentru o fericire maritală „de pus în ramă”, din nefericire, mariajul Marthei avea să se dovedească, la scurt timp, „o asociere netemeinică”, ambii soţi Bibescu aflându-se în căutarea fericirii în afara căsătoriei lor, asta în condiţiile în care soţii păstrau totuşi o ciudată legătură de afecţiune. Probabil din conveniență! Prin noile legături de rudenie „achiziționate” prin intermediul soțului său, Martha Bibescu a intrat în contact direct cu literatura franceză, în timp ce statutul de diplomat al soţului său i-a facilitat cunoaşterea unor noi culturi. Spiritul literar al Marthei a fost „trezit” de la călătorii, A vizitat alături de soţul său, Egiptul, apoi, George Valentin Bibescu a primit o însărcinare diplomatică în Persia din acea vreme, unde se va afla alături de soţia sa, conform uzanțelor vremii. În urma acestor călătorii, Martha Bibescu scoate „la lumină”, în anul 1908, prima sa carte, „Les Huit Paradis”/”Cele opt raiuri”, volum scris în limba franceză care avea să fie premiat de Academia Franceză şi care  a propulsat-o pe  Martha Bibescu în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii sale, ceea ce nu e puțin lucru. În vreme ce soţul ei, George Valentin Bibescu, îşi căuta fericirea în braţele altor femei, prinţesa Martha şi-a găsit împlinirea în scris. Era doar prima apariţie editorială a prinţesei, dintr-o serie de aproape 40 de lucrări impresionante, care cuprinde note de călătorie, romane autobiografice sau istorice, evocări ale unor personalități, versuri, proză, eseuri, corespondență şi o serie de biografii istorice, unele dintre acestea fiind semnate cu pseudonimul Lucile Decaux.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

Apropo de neîmplinirile sale maritale, tot sursele biografice spun că, în anul 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, se îndrăgosteşte de Martha. Acesta s-a îndrăgostit atât de mult de ea încât i-a scris lui George Valentin Bibescu, soţul Marthei, cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui, „cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”.Nu s-a materializat nimic din această posibilă relație și a urmat în viața Marthei un moment special, acela în care Martha Bibescu s-a îndrăgostit de Charles Louis de Beauvau Craon, descendent al unei vechi familii aristocrate franceze, unul dintre cei mai „căutați” burlaci ai Franţei de la acea vreme. Viața a făcut ca sentimentele celor doi implicați să fie puternice şi reciproce, iar Martha s-a confruntat cu intenția inițială de a divorţa de prințul Bibescu. Aflată în fața unei decizii dificile a vieții sale, Martha a decis că are nevoie de o perioadă de reflecţie, şi s-a retras pentru reflecție la o mănăstire din Alger, o perioadă la finalul căreia decide că divorţul nu este o soluţie pentru viața sa viitoare. Despre această perioadă a vieți sale, Martha Bibescu avea să declare, peste ani: „de ceea ce atât de mulţi dintre prieteni au ştiut dintotdeauna, că el, Charles Louis, a fost adevărata mea dragoste şi că nici el nu s-a împăcat vreodată cu ideea că m-a pierdut.” Prin anul 1911, Maria-Nicole Darvari a vândut Palatul Mogoşoaia vărului ei George Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției sale, Martha, cea care avea să se ocupe cu renovarea acestui palat începând cu anul 1912. Este de remarcat că însăși Regina Maria a fost prima persoană care a semnat în cartea de onoare a vizitatorilor palatului de la Mogoşoaia. În același an 1912, Martha Bibescu a publicat biografia istorică „Alexandru Asiaticul”, iar în perioada primei conflagrații mondiale, prinţesa Martha Bibescu a condus efectiv un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. Momentul acela furtunos al primului război mondial a introdus-o în lumea unor evenimente fierbinți. Astfel, în septembrie 1915, colonelul Thompson, atașatul militar al Marii Britanii la București (care se zice că era şi un amant de-al său) a ascuns în castelul de la Posada al Marthei Bibescu documente secrete ale ambasadei, dar, după doar zece zile de la aceasta, un incendiu provocast de serviciile secrete ale Puterilor Centrale a pârjolit respectivul castel. Respectiva întâmplare a fost făcută publică „cu multe înflorituri” și a condus la faptul că, la adresa ei, să fie lansate acuzaţii de spionaj în favoarea Antantei. După intrarea României în război, putem zice că prinţesa Martha Bibescu a dat dovadă de un curaj imens şi de o generozitate aparte, apropo de întâmplarea amintită anterior, fiindcă a rămas în Bucureşti, în timp ce, în noiembrie 1916, autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale din „lumea bună” se refugiau la Iaşi, apoi, nu doar că a îngrijit bolnavi şi a încercat să le însenineze ultimele clipe ale vieţii, dar i-a şi ajutat material pe unii şi a eliberat mai mulţi prizonieri români, graţie inteligenţei şi diplomaţiei sale. Firește că ambiția sa de prințesă și de femeie puternică a motivat-o, iar informaţiile furnizate de ea familiei regale aflate în refugiu la Iaşi au fost foarte utile regelui şi guvernului, dar, fiind supravegheată, i-au atras nu de puţine ori ostilitatea organelor administraţiei germane de ocupaţie. După tot efortul depus pentru renovarea Palatului Mogoșoaia, la 8 decembrie 1916, aflată la reşedinţa sa de la Posada, Martha a primit vestea că Palatul Mogoşoaia a fost jefuit de către trupele de ocupație, pagubele suferite au fost foarte mari, mobilierul palatului a fost distrus, iar picturile  expuse în palat au fost arse. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: „La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […].” Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – „ziua cea mai plăcută din calendarul personal”, cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

La finalul războiului, cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, după ce a fost acuzată de colaborarea cu trupele germane, Martha se simte jignită și se exilează pentru o perioadă la Londra. Ulterior, în anul 1920, a revenit acasă și a reluat lucrările de renovare la Palatul Mogoşoaia, iar în anii care au urmat, a continuat să scrie și ea a publicat volumele „Isvoru, Le Pays de Saules”/”Izvor, țara sălciilor”, în 1923 (volum pentru care primeşte, pentru a doua oară, Premiul Academiei Franceze), „Le perroquet vert”/”Papagalul verde”, în 1924, şi „Catherine-Paris” în anul 1927. Prințesa Martha Bibescu a investit toate fondurile ce i-au revenit din vânzarea cărţilor pentru a readuce la viaţă locul său atât de drag, Palatul Mogoşoaia, un loc în care şi-a demonstrat simţul puternic pentru lux şi rafinament și a pus foarte mult suflet. Eforturile sale au fost încununate de un real succes, astfel că, în anul 1927, Palatul Mogoşoaia a fost reinaugurat  „cu mare pompă”, iar de-a lungul timpului, aici au poposit, atât înainte cât și ulterior, reinaugurării, în diverse vizite și cu diverse ocazii, printre alţii, personalități ale acelor vremuri, ca: August von Mackensen, Charles de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, Regele Carol I al României, Regina Maria a României, Regele Ferdinand I al României sau Winston Churchill. Ulterior, în anul1928, Martha Bibescu  a scos „la lumina tiparului” volumul de memorialistică „La bal cu Marcel Proust”, iar mai târziu, în anul 1936 a publicat biografia istorică „O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska”. Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul „Au bal avec M. Proust/ La bal cu M. Proust” menționat anterior (1928). Este, de asemenea, autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul „Jurnal politic”. Legăturile Marthei Bibescu cu mari oameni politici ai vremii au fost binecunoscute în epocă. Frumoasă şi inteligentă, prințesa a ştiut mereu să gestioneze cu naturaleţe relaţiile cu unii dintrec cei mai importanţi bărbaţi ai Europei.În acest context, merită menționate câteva nume din cercurile politice europene şi americane: Asquith, şeful partidului liberal din Marea Britanie, Ramsay Mc Donald, fost de mai multe ori prim-ministru al Angliei, i-a cunoscut pe Winston Churchill, Anthony Eden, Neville Chamberlain, iar Sir Samuel Hoare a fost oaspetele ei la Mogoşoaia. Către finalul perioadei interbelice, mulţi dintre apropiaţii și cunoscuții ei trec la cele veșnice (unii chiar se sinucid), iar soţul ei, prințul Bibescu, se îmbolnăveşte, Martha Bibescu preferând să-l îngrijească personal în ultimele luni de viaţă, această perioadă dezvăluind devotamentul ei faţă de familie şi dragostea aparte pe care i-o purta soţului ei, chiar dacă mariajul lor a fost umbrit de multe neîmpliniri. Drept urmare a bolii, în anul 1941, prințul Bibescu se stingea din viaţă, iar după acest moment dureros din viața sa, Martha Bibescu i-ar fi mărturisit abatelui Mugnier, confesoruliui său: „Părinte, n-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă”.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

În anii celui de-a doua conflagrații mondiale, Palatul Mogoşoaia al Marthei Bibescu a fost locul de întâlnire preferat al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, chiar închiriat legației elvețiene din România. Războiul mondial a surprins-o pe prinţesa Bibescu angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă. După trei decenii de la prima conflagrație miondială, mult maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată anterior de regina Elisabeta și de regina Maria, și anume de „mamă a ostașului român”, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea pe frontul de la Răsărit împotriva sovieticilor. Desigur, după terminarea războiului și venirea la putere a guvernului comunist de la 6 martie 1945, la un moment dat, moșia sa de la Mogoşoaia a fost expropriată forțat de către regimul comunist. La acel moment, Martha Bibescu s-a zbătut și a obținut de la autoritățile vremii declararea ca monument istoric a palatului respectiv, pe care încă îl mai deținea, în acte. Ulterior, intuind și văzând calea pe care o urma țara, din postura de țară „sovietizată” prin puterea ocupației de la Răsărit, în septembrie 1945, Martha Bibescu a plecat pentru totdeauna din țară, inițial în Marea Britanie și apoi în Franţa, alegând să protesteze prin auto-exilul său faţă de cursul politicii româneşti, lăsând, la acea dată, palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghyka-Comănești. Ulterior, în anul 1949, palatul a fost naționalizat, în cele din urmă, iar fiica ei, Valentina, și soțul acesteia, Dimitrie Ghyka-Comănești, au rămas însă „prinși” în România comunistă, chiar arestați la un moment dat, iar Martha Bibescu s-a chinuit timp de aproape opt ani să-i scoată din ţară, ajungând, în cele din urmă, să-și vândă o parte însemnată dintre bijuterii și tablouri pentru a reuși să obțină bani cu care să plătească „influențe” la cel mai înalt nivel din statul românesc. „Eterna și fascinanta” șpagă românească! Fiica și ginerele ei s-au aflat mult timp în „arest la domiciliu”, dar, în cele din urmă, în anul 1956, Martha a reuşit să-i aducă în Franța și să-i vadă alături de ea. Anii plecării sale din țară au reprezentat perioada în care Casa Dior, a cărei reclamă perpetuă fusese timp de mai multe decenii, realiza pentru Martha  haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ. Martha Bibescu a continuat să scrie și să publice, așa cum a fost apariția volumelor „Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier” (1951, 1955 şi 1957). În ceea ce privește iubitul său palat, în anii „obsedantului deceniu”, adică în anii 50, Palatul Mogoşoaia a fost din nou supus devastării, colecțiile de artă au fost furate, înstrăinate și risipite-n cele patru vânturi, iar în anul1957, a devenit sediul „secției feudale” a Muzeului Național de Artă.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

În anii de petrecuți în exil, Martha Bibescu a cultivat contacte personale cu mari și diverse personalităţi ale vremii, prin intermediul cărora a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile la nivel politic internațional pentru România. După cum bine știm acum, activitatea sa în această direcție a fost în zadar. Activitatea sa pe tărâm literar nu rămâne neprețuită de mediul literar și, în anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar în anul 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles. Ulterior, în anul 1962, Martha a primit Legiunea de Onoare a statului francez, iar în anul 1963, a fost chiar desemnată în calitatea de consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, un act de recunoaştere publică a eforturilor sale de necontestat duse pentru ţara sa natală. Conform unor surse biografice, unii zic că generalul francez ar fi fost o altă mare iubire a Marthei, dar adevărul este că preşedintele francez a priceput, se pare, cel mai bine, cine era cu adevărat Martha Bibescu. Charles  de Gaulle i-a scris Marthei: „Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.” În acea perioadă, au ieșit de sub tipar ultimele sale apariţii editoriale, „Le Confesseur et les poètes”/”Confesorul și poeții”, în 1970, şi „Échanges avec Paul Claudel”/”Corespondența cu Paul Claudel”, în 1972. În 1969, Martha Bibescu se îmbolnăvește de zona zoster, durerile devenind atroce. Cel mai bun tratament  a considerat că i-a rămas literatura, care o făcea să mai uite de suferinţă: „Durerile încetează când scriu, indiferent cât sunt de acute“. Martha a continuat să scrie la „Nimfa Europa”, deși are sentimentul că nu va putea să o termine. În paralel, se apucase de scris o carte despre Napoleon și, în paralel, o alta despre Charles de Gaulle. Din sursele bibliografice inserate mai jos, a reieșit că istoricul și criticul literar Alfred Leslie Rowse o descrie astfel pe Martha, ajunsă la o vârstă venerabilă, ca fiind mereu lucidă, niciodată cu accente de om decrepit și niciodată descurajată: „În loc să se plângă și să regrete averea și măreţia pierdute, acum că trebuia să- și câștige existenţa scriind, ea mi-a spus odată: Eu prefer asta“.

Martha Bibescu, prințesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă…

Cu o viață de legendă, prințesa Martha Bibescu a trecut la cele veșnice la data de 28 noiembrie 1973, la vârsta de 87 de ani. Ceremonia funerară a avut loc la biserica Saint-Louis-en-l’Île, iar doamna de Castries i-a așezat în sicriu, conform dorinței Marthei, crucifixul abatelui Mugnier. A fost înmormântată la Castelul Ménars de pe Valea Loarei, fosta proprietate a soacrei ei, iar epitaful ales chiar de ea este gravat astfel pe piatra de mormânt:„Marthe Bibesco, ecrivain français“(„Martha Bibescu, scriitoare franceză“)…Franța și-o revendicase, atâta timp cât a avut parte de ea mai mult decât România! Unele surse spun în detaliile biografice că ar fi fost înmormântată în cimitirul Père-Lachaise din Paris, dar, probabil au spus asta pentru că acolo se află cavoul familiei Bibescu. Nu am fost la fața locului  dar tind să le dau dreptate că ar fi fost înmormântată la Menars. Îi rog pe amicii mei, reali sau virtuali, care locuiesc la Paris să mă lumineze în acest impas! Cu mulțumiri anticipate! Personalitatea Marthei Bibescu a fost la fel de complexă și de fascinantă ca faţetele unui diamant. Martha putea să fie în orice moment „inteligentă, cultivată, pasională, dârză, rezervată, spirituală, în funcţie de contextul, locul sau persoanele care o ascultau și o admirau, strălucind pentru fiecare altfel”. După 1990, au apărut în limba română multe dintre cărțile sale, cărți la care cititorii români nu au avut acces în perioada comunistă: „Cele opt raiuri” (1908), „Izvor, țara sălciilor” (1923), „Papagalul verde” (1923), „Destinul lordului Thomson” (1927), „La bal cu M. Proust” (1928), „Corespondența cu Paul Claudel” (1972), „Ferdinand al României. Un sacrificiu regal”.

Pentru astăzi am terminat  de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Diesbach, Ghislain de (1986) „Princesse Bibesco – la dernière orchidée”, ed. Perrin, Paris, 1986

Sutherland, Christine (1996), „Enchantress: Marthe Bibesco and her World.” New York: Farrar, Straus & Giroux

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/literatura/portret-printesa-martha-bibescu-una-dintre-cele-mai-fascinante-personalitati-ale-aristocratiei-romanesti-id21483.html

http://adevarul.ro/cultura/istorie/vietile-scriitorilor-printesa-martha-bibescu-1_50ba072e7c42d5a663b0c923/index.html

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/martha-bibescu-in-tara-salciilor-galerie-foto-8816150/

http://jurnalul.ro/calendar/124-de-ani-de-la-nasterea-principesei-martha-bibescu-635216.html

https://historia.ro/sectiune/general/iubirile-sfasietoare-ale-printesei-martha-bibescu-574058.html

https://historia.ro/sectiune/general/moartea-marthei-bibescu-printesa-unei-europe-567018.html

https://dosaresecrete.ro/printesa-martha-bibescu-ultima-orhidee/

https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/despre_martha_bibescu_i_escadrila_alb

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/01/28/documentar-martha-bibescu-printesa-de-la-palatul-mogosoaia-08-21-19