Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, Dolj – d. 8 decembrie 1996, București) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8 decembrie 1996, București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.În cariera politică, a ocupat funcția de ministru al Culturii între anii 1993 și 1995, fără afiliere politică.

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995). A tradus versuri ale lui Boris Pasternak.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.

În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.

Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa – SUA.

Opera

Poezia

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cantecele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu…

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu#/media/Fi%C8%99ier:Marin_Sorescu.jpg

Într-o postfață la volumul Tinerețea lui Don Quijote, Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai în și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens filistin…(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).

Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?” – 1967, „Cirip-ciorap” – 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (în A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Volume publicate

Poezii

• 1964 – Singur printre poeți
• 1965 – Poeme
• 1966 – Moartea ceasului
• 1968 – Tinerețea lui Don Quijote
• 1970 – Tușiți
• 1970 – Unghi
• 1972 – Singur printre poeți
• 1973 – Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
• 1975 – Norii
• 1976 – Poeme Sorescu
• 1977 – Trei dinți din față
• 1972 – Suflete, bun la toate
• 1972 – Rame – Douăzeci și cinci de poezii
• 1973 – Astfel
• 1973 – Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic
• 1976 – Descîntoteca
• 1978 – Sărbători itinerante
• 1979 – Ceramică
• 1982 – Fîntîni în mare
• 1984 – Drumul
• 1987 – Apă vie, Apă moartă
• 1989 – Ecuatorul și Polii
• 1991 – Poezii alese de cenzură
• 1994 – Traversarea
• 1995 – Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
• 1995 – Poemele tuturor tainelor
• 1996 – Din grădina copilăriei – Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
• 1996 – Moment poetic
• 1996 – Poezii
• 1997 – Puntea (Ultimele)
• 1998 – Efectul de piramidă
• 1973-1998 – La Lilieci (I-VI),
• 2000 – Scrînteala vremii
• 2000 – Încoronare

Literatură pentru copii

• 1966 – Unde fugim de-acasă? – Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1987 – Cocostircul Git-Sucit
• 1998 – Diligența cu păpuși
• 2016 – Se mută circul înapoi – antologie de poezii pentru copii

Romane

• 1978 – Trei dinți din față
• 1982 – Viziunea vizuinii
• 1999 – Japița

Teatru

• 1968 – Iona
• 1970 – Paracliserul
• 1974 – Setea muntelui de sare
• 1976 – Matca – Piesă în trei acte
• 1980 – Teatru (Răceala, A treia țeapă)
• 1984 – Ieșirea prin cer (Iona, Paracliserul, Matca, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, Există nervi, Răceala, A treia țeapă)
• 1992 – Vărul Shakespeare și alte piese (Luptătorul pe două fronturi, Casa evantai, Vărul Shakespeare)
• 1994 – Desfacerea gunoaielor.

Distincții

• Premiul Academiei Române (1968, 1977)
• Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite”, Italia, 1970
• Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
• „Le Muse”, acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
• Premiul Internațional de Poezie „Fernando Riello”, Madrid, Spania, 1983
• Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu