Current track

Title

Artist


Maricica Puică („Minunea blondă” a atletismului românesc) a împlinit 73 de ani

#Postat de on iulie 29, 2021

Performanţele sale sportive sunt memorabile, fiind campioană olimpică, mondială, europeană în probele 1500 m, 3000 m şi 5000 m.

Maricică Puică (numele dinaintea căsătoriei – Luca) s-a născut la 29 iulie 1950, la Iaşi. A început să practice atletismul la vârsta de 15 ani, după ce a fost descoperită la un cros pentru elevi, în 1965, de profesorul Ion Puică, cel care ulterior i-a devenit antrenor şi soţ.

S-a specializat în probele de semifond şi fond, primul rezultat notabil pe plan internaţional obţinându-l în 1978, la Campionatele Mondiale de Cross Country de la Glasgow, unde împreună cu echipa a câştigat medalia de aur la cros şi medalia de bronz la individual.

Au urmat aproximativ 55 de selecţii în echipa naţională de atletism.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maricica_Puic%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Maricica_Puic%C4%83_1982.jpg

Cel mai bun an al său a fost 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles cucerind primul  titlul olimpic al probei de 3000 m pentru femei din istoria Jocurilor Olimpice. Ea a câştigat prima cursă olimpică de 3000 m cu timpul 8:35.96 care a reprezentat un record olimpic. La aceeaşi ediţie a JO, a obţinut medalia de bronz la proba de 1500 m, fiind devansata de italiancă Gabriella Dorio şi coechipierei să Doina Melinte, care şi-a adjudecat argintul.

În 1982, a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de Cross Country de la Roma, performanta pe care a reeditat-o în 1984, la competiţia similară de la New York.

La Campionatele Europene de atletism a obţinut două medalii de argint în probă de 3000 m, una la Atena, în 1982, iar altă la Stuttgart, în 1986.

În  1987, a cucerit alte două medalii, una de argint, la Campionatele Mondiale de atletism de la Roma, şi una de bronz, la CM de atletism în sala de la Indianapolis.

Ultima medalie importantă, a fost bronzul cucerit în 1988, la Campionatele Europene în sala de la Haga, din Olanda, în probă de 3000 m.

S-a retras din activitatea sportivă la vârsta de 39 de ani, iar după 1990 a antrenat câţiva ani împreună cu soţul sau în Spania. Printre sportivele de top pregătite de Măricică Puica se numără şi Violetă Beclea-Szekely.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în anul 2000 a primit Ordinul naţional ”Serviciul Credincios” în grad de cavaler.

În 1998 a fost numită ”ambasadoare naţională pentru sport, toleranţă şi spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei”.

Palmares olimpic

Jocuri olimpice Proba Loc
Los Angeles 1984 1500 m 3
Los Angeles 1984 3000 m 1
Moscova 1980 1500 m 7

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *