Marele premiu la 6/49 din 6 decembrie 2020, în valoare de 7,13 milioane de lei, ridicat de o femeie din Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on ianuarie 6, 2021
Marţi, 5 ianuarie 2021, o femeie din judeţul Suceava s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române pentru a-și ridica premiul în valoare de 7.130.807,28 lei, câştigat la tragerea principală Loto 6/49 din 6 decembrie 2020. La o lună de la ziua norocoasă, suceveanca a intrat așadar efectiv în posesia câștigului.
Femeia le-a spus celor de la Loteria Română că joacă de mulți ani constant la Loto 6/49, mereu aceeași variantă, iar o parte din numere au semnificație personală. De-a lungul timpului, a mai câștigat doar premii de categoria a IV-a la Loto 6/49. Norocul acesteia este cu atât mai fabulos, dacă avem în vedere că a jucat variante simple
Femeia nu a dorit să-și facă publică identitatea și a declarat ca își dorește să-și ajute membrii familiei cu cea mai mare parte din banii câștigați și că va continua să joace. Numerele câştigătoare au fost 13, 37, 26, 17, 28, 16.
Jurnal FM 