Marc Dax, neurolog francez

Marc Dax (n. 27 decembrie 1771, Tarascon-sur-Ariège – d. 3 iunie 1837, Sommières) a fost un neurolog francez, considerat adesea drept descoperitor al legăturii dintre afectarea emisferei stângi a creierului și pierderea abilității de a vorbi, fenomen cunoscut sub denumirea de afazie. Contribuția sa esențială, publicată în 1836, a precedat cu 25 de ani descoperirile celebre ale lui Paul Broca.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Plaque_Marc_Dax_Sommières.jpg

Marc Dax a făcut această descoperire remarcabilă pe baza observațiilor sale asupra a trei pacienți pe care îi tratase la Montpellier. El a avansat această teorie către Academia franceză, cu un sfert de secol înainte ca Paul Broca să o facă mai cunoscută în lumea științifică.

După ce a studiat medicina la Montpellier, Dax și-a susținut teza de doctorat în 1799, în care a descris în detaliu dezvoltarea unei crize de holeră. În 1800, a devenit medic generalist în Sommières, aproape de Montpellier. Curiozitatea sa științifică l-a dus să se intereseze și de alte domenii, inclusiv geografie și geologie, publicând lucrări precum Recherches sur la position de la Méditerranée et de la ville d’Aigues-Mortes à la fin du XIIe siècle și Mémoire sur les Bouillens de Vergèze (1810), dar și Description d’une roche qui renferme exclusivement des coquillages fluviatiles et lacustres (1821), care au avut o difuzare limitată.

Fiul său, Gustave Dax (1815–1893), a publicat lucrările tatălui său în 1863, contribuind el însuși la observațiile făcute de Marc Dax în cazul pacienților care pierduseră capacitatea de a vorbi. Gustave a fost un susținător al ideii că lobul temporal stâng joacă un rol important în limbajul articulat și a continuat să cerceteze localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă. Într-o lucrare adresată Academiei de Științe și Academiei de Medicină din Franța, intitulată Observations tendant à prouver la coïncidence constante des dérangements de la parole avec une lésion de l’hémisphère gauche du cerveau, Gustave a fost criticat de unii membri ai comunității științifice, printre care și Louis Francisque Lélut, care a considerat această lucrare drept parte a frenologiei. Cu toate acestea, lucrarea a fost publicată în Gazette Hebdomadaire de Médecine et de Chirurgie în aprilie 1865.