Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare de polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on iunie 17, 2023
Două mandate de executare a pedepsei au fost puse în aplicare de polițiștii brașoveni.
Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Feldioara împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Jedețean ”Nicolae Titulescu” Brașov au identificat și depus la penitenciar o persoană pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei.
La data de 16 iunie a.c., polițiștii, într-o acțiune de colaborare cu jandarmii, au procedat la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei, emis de către Tribunalul Brașov, prin care un bărbat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 395 de zile închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
După identificarea și reținerea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/politie-arestare-c%C4%83tu%C5%9Fe-autor-2122394/
Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Feldioara – Posturile de Poliție Hălchiu și Dumbrăvița au reținut, în baza unui mandat de executare a pedepsei, un bărbat condamnat de Tribunalul Covasna.
La data de 16 iunie a.c., polițiștii au procedat la identificarea bărbatului, de 38 de ani, din localitatea Dumrăvița, pentru care Tribunalul Covasna a emis un mandat de executare a pedepsei, în care acesta era condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
După identificarea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat.
Sursa: I.P.J. Brașov/17 iunie 2023
Jurnal FM 