Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în executare de polițiști
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 26, 2021
La data de 24.09.2021 orele 16.00 a fost identificat de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale un bărbat de 36 de ani domiciliat în municipiul Suceava, față de care Judecătoria Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, prin care s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”.

După ce i s-a înmânat un exemplar al mandatului, persoana condamnată a fost preluată și depusă în Penitenciarul Botoșani.
Sursa : IPJ Suceava / din 25 septembrie 2021
Jurnal FM 