“Mafia gazolinei” la Podu Turcului: 12 reținuți și 18 tone de produse petroliere confiscate în Bacău, Vaslui și Galați (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iulie 13, 2021
12 persoane au fost reținute și 18 tone de produs petrolier a fost confiscat în urma a 29 de percheziţii domiciliare efectuate luni, 12 iulie, de poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău, Vaslui şi Galaţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, în cele trei județe.

Din cercetări a reieșit că, din octombrie 2019 și până în prezent, mai mulţi angajaţi ai unei societăţi comerciale cu profil petrolier din judeţul Bacău, ar fi sustras „produs petrolier condensat”, pe care l-ar fi comercializat în judeţul Vaslui.

În urma percheziţiilor, faţă de 12 persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 61 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acestea fiind bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată. Totodată, în urma acţiunii, au fost indisponibilizate 18 tone de produs petrolier, precizează comunicatul IPJ Bacău.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operaţiuni Speciale și al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română.
La activități au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Jurnal FM 