Current track

Title

Artist


MADR: Fermierii din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de urgență de 2 lei/litru de motorină

#Postat de on august 30, 2023

Fermierii din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de 2 lei/litru de motorină, pentru o cantitate de peste 152,4 milioane de litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care a postat pe site-ul instituţiei proiectul de Hotărâre privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi cel al seminţelor oleaginoase.

Foto: agrointel.ro

Valoarea sprijinului unitar excepţional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, iar resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de aproape 305 milioane de lei.

Beneficiarii sprijinului de urgenţă sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţa determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1 şi care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal.

Ministerul Agriculturii precizează că derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul trecut, 1,63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgenţă prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *