Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 3 august 1601
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on august 3, 2021

S-a întâmplat în 3 august 1601: În lupta de la Guruslău, trupele lui Mihai Viteazul şi ale lui Giorgio Basta îl înfrâng pe Sigismund Bathory; şase zile mai târziu, Mihai Viteazul este ucis la 3 km sud de Turda, din ordinul lui G. Basta.

Bătălia de la Guruslău (3 august 1601), coordonată de Mihai Viteazul (1593 – 1601) în colaborare cu generalul Giorgio Basta, a fost menită să-l înlăture pe Sigismund Báthory (1581-1598, 1599, 1601) de pe tronul Transilvaniei şi să reintegreze principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea (1576 – 1612).

Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte. Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”). În iunie 1601, Sigismund Báthory avusese o încercare de a părăsi tronul în schimbul Sileziei. În luptă, Sigismund a avut 40.000 de oșteni transilvăneni, polonezi, turci și tătari (turcii și tătarii fiind în număr de circa 12.000). Trupele lui Sigismund au atacat primele dar au fost respinse. Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta (în număr de circa 20.000 de soldați) au atacat pe două coloane și au nimicit oștile lui Sigismund, pricinuindu-le 10.000 morți și luându-le 45 de tunuri, în timp ce aliații au avut doar 1.200 de morți. După luptă Mihai a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia Mihai Viteazul a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la .

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Gurusl%C4%83u#/media/Fi%C8%99ier:Guraslau1601.jpg

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-3-august-1601/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *