„Lume, lume, soro lume”. Printre oglinzi paralele…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 5, 2023
Motto: „Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi.” – Mihai Eminescu, în „Epigonii”
Stimați amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume...”, ca de obicei, ne întâlnim miercurea, pe acest „bulevard virtual”, cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară” și la influența acestora asupra României. Azi, ca de obicei, vă propun câteva instantanee de tip caleidoscop cu câteva fapte, date și-ntâmplări de pe aproape ori mai departe din lumea noastră cea tulbure…Pentru început, v-aduc în amintire ceea ce toate (cred) agențiile internaționale de presă au transmis în weekendul care a trecut și anume faptul că Rusia este, „preț” de o lună, cocoțată în fruntea Consiliului ONU de Securitate și că asta ar fi, pe bună dreptate, „cea mai proastă glumă de 1 aprilie”. În conformitate cu cele transmise de mass media, reprezentanta SUA la ONU a punctat, cu acest prilej, că „Rusia nu ar trebui să fie membru permanent al Consiliului de Securitate”. Reprezentanta SUA la ONU, ambasadoarea Linda Thomas-Greenfield a declarat că Moscova n-ar trebui să dețină această poziție din cauza a ceea ce face în Ucraina, dar a ținut să precizeze că documentul de bază al organizației, Carta ONU „nu permite schimbarea statutului Rusiei de membru permanent”.
Speculând, firește, momentul, Kremlinul a făcut public faptul că ministrul de externe Serghei Lavrov ar dori să prezideze două reuniuni la sediul ONU din New York în lina aprilie. Tot firesc, conducerea statului ucrainean își exprimă îngrijorările că Rusia va folosi fără nicio jenă noua postură din înalta poziție a Consiliului de Securitate pentru a-și promova retorica proprie și criminală despre „războiul de apărare” pe care l-ar duce împotriva Ucrainei. În acest context, l-aș cita pe ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, care a precizat, în acest context că nu-și poate imagina „o glumă mai proastă de 1 aprilie, prin care o țară care a încalcă sistematic toate regulile fundamentale ale securității internaționale prezidează un organism a cărui unică misiune este de a proteja securitatea internațională”. Pe aceeași lungime de undă cu șeful externelor de la Kiev,ambasadorul ucrainean la ONU a adăugat că „absurditatea este dusă la un nou nivel”, în condițiile în care Rusia este condamnată de marea majoritate a țărilor ONU pentru invazia din Ucraina, iar pseudo-țarul Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare pentru crime de război, emis de Curtea Penală Internațională, o instanță independentă care cooperează strâns cu ONU şi cu agenţiile sale subsidiare. Ca orice părți aflate în război, fiecare își vede propria opinie oglindită în „setul de oglinzi” pe care și l-a creat în a-și hrăni propriile viziuni geopolitice, unii pentru supraviețuire în fața unei invazii fără precedent de la al doilea război mondial încoace pe „plaiuri” europene, iar ceilalți pentru a-și hrăni orgoliile imperiale care valorează cam cât două copeici devalorizate! De aceea, subtitlul de azi are o trimitere către oglinzile paralele…Că tot vorbeam de „lumea rusă” și de faptul că se duce, tot mai mult, pe toboganul istoriei, „ajutată” de propria-i infatuare imperială, dar și de mâna-ntinsă de China (a se citi „împingerea către coșul de gunoi”), tot în weekendul precedent, Rusia a arătat întregii lumi cum a adoptat ea o nouă doctrină de politică externă, în care zugrăvește „putredul” Occident ca fiind o „ameninţare existenţială” a cărui „dominaţie” Moscova „trebuie să o combată”, pictându-se pe sine în oglinda sa proprie ca fiind o „civilizaţie apărătoare a rusofonilor”, după cum transmit toate agențiile de presă internaționale, citate și de Agerpres-ul nostru.
Această veritabilă nouă doctrină, care a fost publicată în weekendul trecut pe site-ul președinției ruse, „oglindește” clar imensa ruptură care există între Rusia şi ţările occidentale după invazia rusă din Ucraina. Aceste țări occidentale (cu precădere SUA) sunt „pictate” ca fiind „la originea ameninţărilor existenţiale” pentru „lumea rusă” pe fondul crizei geopolitice, diplomatice, economice etc legate de conflictul Rusiei cu Ucraina. În această „nouă doctrină”, împachetată într-un document de circa patruzeci de pagini, care aminteşte prin conţinutul şi limbajul său de „războiul rece”, adică de perioada confruntării dintre URSS şi America în secolul al XX-lea, Rusia se descrie în oglinda sa ca fiind un „bastion al lumii rusofone” în faţa „putredului Apus”, care ar vrea „să o slăbească prin toate mijloacele„. Potrivit lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, această „nouă doctrină” descrie „natura existenţială a ameninţărilor create prin acţiunile ţărilor neprietenoase”, arătând cu degetul spre SUA ca fiind „instigator principal şi dirijor al liniei antiruse„. Noua viziune doctrinară (care-i veche, de fapt) a politicii externe ruse se bazează pe principiul că „măsurile antiruseşti luate de ţările neprietenoase vor fi combătute constant, cu severitate dacă va fi necesar”, după cum a specificat însuși Lavrov. Referindu-se la aliaţi, documentul precizează China şi India ca fiind parteneri-cheie ai Rusiei. Nu știu cât dacă i-au întrebat și pe chinezi dacă să-i treacă au ba în cărticica lor cea nouă! Tot potrivit „mărețului” nou document, ciolovecii de la Kremlin se aşteaptă ca relaţiile cu Africa şi America Latină să se dezvolte. Serghei Lavrov a mai precizat vinerea trecută, într-o ședință specială a Consiliului de Securitate al Rusiei, citat fiind de toate agențiile mari de presă, că „aprofundarea globală a legăturilor şi a coordonării cu centrele mondiale ale puterii şi dezvoltarea relaţiilor cu prieteni suverani de pe continentul euroasiatic capătă o importanţă specială.(…) În general, politica Occidentului care urmăreşte să slăbească Rusia prin toate mijloacele este caracterizată ca un război hibrid de tip nou„. În aceeași ședință a acestui consiliu „kremlinez”, „măria sa” Vladimir Putin a subliniat că aceste schimbări sunt necesare prin prisma „bulversărilor produse pe scena internaţională„, bulversări care ar obliga Rusia „să-şi adapteze documentele de planificare strategică”. În opinia sa și conform „oglinzii” proprii, rusnacii lui, în frunte cu „măria sa” Volodea, ar fi cavalerii păcii, binelui, călare pe cai albi! În timp ce, de fapt, nu sunt decât niște criminali de duzină, de multe secole încoace!
Noua lor doctrină ar zice că „onor” ciolovecii șefi de la Kremlin, în frunte cu „tătucul” atoateștiutor și omnipotent pe nume Volodea, trebuie să fie capabili să ia „măsuri simetrice şi asimetrice ca răspuns la acţiunile neprietenoase împotriva Rusiei”. Această „nouă doctrină”, practic un „ghid-îndreptar” pentru diplomaţii ruşi, indică SUA ca fiind „principala ameninţare pentru stabilitatea internaţională şi conducătorul unei linii antiruseşti”, în condițiile în care, în același document se arată cu Rusia ar urmări „coexistenţa paşnică şi un echilibru de interese” cu Washingtonul. În aceeași „hârtie” moscovită, mai stă scris că: „Rusia înţelege să acorde o atenţie prioritară eliminării vestigiilor dominaţiei SUA şi a altor state ostile în problemele mondiale„. În documentul respectiv, se mai precizează că Rusia trebuie să-şi menţină „stabilitatea strategică cu SUA”, „aluzie” directă la capacităţile nucleare ale SUA și ale Rusiei, în pofida suspendării, în luna februarie a.c., a tratatului New START, ultimul pact serios privind controlul armelor nucleare rămas între cele două părţi. Ca să nu lase „neafișată” moralitatea lor de domnișoare de pension pline de virtuți primare, ciolovecii „întocmitori” ai acestei „papiroșca” ridică în slăvi atitudinea lui Vladimir Putin ca mare campion al „valorilor tradiţionale” ale Bisericii Ortodoxe ruse în faţa „putredului” și „decadentului” Apus, și spun, cu subiect și predicat, că trebuie „neutralizate tendinţele de a impune principii ideologice pseudo-umaniste şi neoliberale, care conduc la pierderea spiritualităţii tradiţionale şi a principiilor morale”. Crimele de război și întreaga legislație internațională nu face două copeici în viziunea colegilor noștri de specie umană și vorbitori de limbă rusă! Vreau să spun că același document ne relevă nouă, neștiutorilor și nerecunoscătorilor în fața binelui suprem adus de ruși pe această lume, că Rusia este o „civilizaţie” care raliază popoarele ce constituie „lumea rusă”. Din partea mea, aducătorilor de acest „bine” le doresc un strămoșesc „sictir”, pe limba amicilor de la Ankara! Schimbând macazul „oglinzilor”, vă amintesc că, începând de ieri, Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru al NATO. Astfel, ieri, drapelul său a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO din Bruxelles, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la ora 15.00, după cum anunțase anterior secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Polish, Swedish, Finnish and NATO flags are set up prior to the signing ceremony of the law, ratifying the NATO Protocol on Finland and Sweden’s membership, on board the Polish Navy frigate ORP Kosciuszko in Gdynia in July 22, 2022. – Finland and Sweden dropped their history of military non-alignment and announced plans to join NATO after Russia invaded Ukraine at the end of February. (Photo by MATEUSZ SLODKOWSKI / AFP)
Că tot veni vorba anterior despre „lumea rusă”, ciolovecii ar cam vrea ca tot ce le convine lor să devină „lume rusă”. Nu de altceva, dar „îi apucă grija” și de vecinii finlandezi! Astfel, nici mai mult nici mai puțin, o șleahtă de propagandiștii de la televiziunea de stat moscovită au discutat în weekendul trecut ipoteza ca măreața lor armată ar trebui au ba să „elibereze” Finlanda, în condițiile în care această țară este tot mai aproape de integrarea în NATO. Spun că este aproape pentru că ultimele două „piedici” erau deciziile parlamentelor Ungariei și Turciei, decizii luate deja în favoarea dreptului finlandei de a-și urma cale a conform propriei dorințe. Astfel, parlamentul de la Ankara a votat joia trecută aprobarea aderării Finlandei la NATO, eliminând chiar ultimul obstacol pentru ca această țară să devină membru NATO, lucru ce nu convine, firește, „tătucului” de la Kremlin. Poziționările publice ale lui Vladimir Putin cu privire la extinderea NATO au reprezentat, după cum se cunoaște, o controversă majoră în relațiile internaționale în perioada de dinaintea invaziei rusești din Ucraina. Este cert faptul că le stă în gât aderarea Finlandei pentru că aceasta ar aduce alianța „la ușa” Rusiei, cele două țări având o graniță comună de peste o mie de kilometri, mai precis de 1340 de kilometri. În timpul discuției din cadrul emisiunii rusești de televiziune „60 de minute”, analiștii/propagandiștii cioloveci au pomenit de perspectivele „eliberării” Finlandei, în condițiile în care în perioada pre-invazie din Ucraina, oficialii și propagandiștii ruși au „bucurat” lumea cu o retorică similară în ceea ce privește Ucraina. După cum ne putem aminti cu toții, aceștia au încercat să justifice invazia rusă din Ucraina, „oglindind-o” ca fiind o încercare de a „elibera” guvernul Ucrainei de naziști, chiar dacă fix președintele Zelenski este evreu. Merită să reamintesc ce am mai spus aici la „Lume, lume…”, cum că, timp de multe decenii, Finlanda și Suedia nu au fost preocupate de aderarea la NATO, chiar dacă au avut și au parteneriate comune cu alianța, dar au solicitat oficial să adere după ce Putin a invadat Ucraina. Din cauză de „jocuri murdare”, aderarea celor două candidate a fost blocată timp de multe luni de zile, pentru că Turcia a contestat relațiile lor cu grupările kurde din Siria pe care le consideră organizații teroriste. Ce-i drept, în timp ce Finlanda este cu un pas în NATO, candidatura Suediei este, încă, incertă. Tot din cauză de „jocuri murdare” turcești și ungurești”. Unul dintre propagandiștii implicați în emisiunea despre care vorbim, pe nume Dmitri Abzalov, a „zugrăvit” în culori dure subiectul finlandez și a prezentat, totuși, situația Finlandei ca fiind o „mizerie deja scăpată de mâinile noastre”. La acea emisiune, o „ciolovecă” rusoaică realizatoare a emisiunii de la postul TV Russia-1, Olga Skabeieva, a susținut, sus și tare, că „Finlanda este pământul nostru istoric” și a cerut „tătucului” Volodea și ciracilor săi să ia măsuri în privința aderării Finlandei la NATO. Asta e ca-n bancurile cu Radio Eerevan referitoare la răspunsul la-ntrebarea: „Cu cine se învecinează Rusia? -Cu cine vrea ea!” Ce-i drept, remarca „ciolovecei” rea de gură a fost un pic contrată de respectivul Dmitri Abzalov care a spus, cu late cuvinte, firește, că forțele măreței armate ruse ar trebui să se concentreze asupra războiului din Ucraina, care în ultimele luni a stagnat. Mai precis, a afirmat că:„mai întâi să eliberăm orice altceva, iar apoi să ne ocupăm de poporul finlandez”. Bine-ar fi să lăsați în pace orice alt popor decât al vostru, cimpanzeilor!
Că veni vorba de „stagnări” pe frontul din estul Ucrainei, zilele trecute, majoritatea agențiilor de presă citau estimarea de duminică a Ministerul Apărării al Regatului Unit care emite zilnic un raport asupra situației de pe front, estimare în care se preciza faptul că „consumul excesiv de alcool a constituit cauza multor decese în rândul forţelor militare ruse desfăşurate în Ucraina(…).În timp ce Rusia a înregistrat peste 200.000 de morţi de la declanşarea invaziei sale pe scară largă asupra Ucrainei, o minoritate semnificativă dintre acestea au fost cauzate de motive fără legătură cu luptele”. Acest briefing zilnic britanic citează informaţii publicate pe un canal de ştiri rusesc de pe aplicația Telegram cu privire la „numărul extrem de ridicat de incidente, crime şi decese legate de consumul de alcool în rândurile forţelor ruse”.
În același briefing, se precizează: „comandanții ruși identifică probabil că abuzul de alcool omniprezent este deosebit de dăunător pentru eficacitatea în luptă (…). Oricum, în condiţiile în care consumul exagerat de alcool este răspândit în rândul unor pături largi din societatea rusă, el era multă vreme văzut ca o parte acceptată tacit a vieţii militare, chiar şi în timpul operaţiunilor de luptă”. Ce-i drept, în același raport zilnic SITREP (Situational Report), britanicii au mai precizat și alte cauze de decese în rândul forțelor militare ruse în afară de acțiunile de tip combat, cum ar fi: proasta manipulare a armamentului și munițiilor, desele accidente rutiere şi hipotermia. Aceste SITREP făcute de Ministerul Apărării britanic sunt zilnic actualizate încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Aceste actualizări sunt bazate pe informaţii ale serviciilor sale secrete din diverse surse ale acestora, dar Kremlinul califică aceste rapoarte drept „dezinformare nerușinată”. Normal, că doar nu se cheamă „maskirovka” ca la ei, la cioloveci! Nu pot să nu aduc aminte și azi despre „lebăda neagră de pe Balaton”, numitul premier maghiar Viktor Orban, în contextul „frământărilor existențiale” rusești. Așa se face că nenumăratele încercări ale lui Viktor Orban de a „câștiga inima” lui Vladimir Putin intră în zodia pierzaniei. Nu de altceva, dar anunțul privind includerea Ungariei pe lista „țărilor neprietenoase” a fost făcut de Evghenii Stanislavov, ambasadorul rus la Budapesta, într-un interviu public. Explicația oficială oferită pentru această „catalogare” a „pretinului” Viktor este aceea că guvernul de la Budapesta s-a alăturat sancțiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană. Cu toate că știm foarte bine, din evidența clară a faptelor sale, că nu a făcut-o chiar din inimă, un exemplu clar precum cristalul fiind modul în care s-a opus embargoului asupra petrolului rusesc. Ambasadorul rus a ținut, touși, să precizeze că rămân deschise „canalele de dialog” și a apreciat poziția „pragmatică” a guvernului lui Viktor Orban, care „nu a cedat presiunilor făcute de UE și NATO”. Păi, nu se putea să îi dea doar palme din partea lui Volodea, mai trebuia și mângâiat pe creștet, nu-i așa? Anterior declarației rusești, parlamentul maghiar, controlat de partidul lui Orban, a votat pentru aderarea Finlandei la NATO, după multe luni de tergiversări. Vă aduc aminte că, oficial, Ungaria intrase automat de la începutul lunii martie pe lista „țărilor neprietenoase”, ca stat membru al Uniunii Europene. Printre sancțiunile impuse de Rusia țărilor de pe această listă (România se regăsește pe lista aceasta, normal) este aceea că „obligațiile mari de plată ale cetățenilor și companiilor rusești vor fi achitate în ruble”. Nu trebuie să uităm, totuși, că guvernul lui Orban a ținut morțiș să afișeze (chiar și după declanșarea invaziei ruse din Ucraina) asupra relației sale privilegiate cu Rusia, chiar dacă, culmea, Rusia a fost a fost mult mai reținută în a clama această relație.
Putem zice că Orban chiar a cam mințit că ar fi obținut un preț preferențial pentru gazele rusești. Spun asta pentru că, de fapt, maghiarii au plătit și plătesc cu 8% mai mult pentru gazele din Rusia faţă de prețurile de pe piaţa europeană, în pofida faptului că „gașca” lui Putin a promis că le va vinde Budapestei la o cincime din valoarea la care se tranzacţionează în Europa. Ghinion! Că tot veni vorba, din nou, de domnul Orban, vă recomand și aici cartea la a cărei lansare am avut privilegiul de a fi moderator și care a avut loc pe data de 15 martie la Miercurea Ciuc. Cartea a fost prezentată și la Cluj-Napoca și va avea parte de aceeași prezentare și la București astăzi, 5 aprilie 2023.
Mai concret, aceasta va avea loc la Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice miercuri, începând cu ora 16.30. Moderatorul de azi va fi fostul prim-ministru Adrian Năstase, președintele FET. Adresa: Șos. Kiseleff nr. 47 sector 1, Evenimentul va fi transmis live pe canalul de YouTube al FET.Cei interesați pot comanda cartea accesând acest link https://www.libris.ro/lebada-neagra-de-pe-balaton-romeo-couti-LIB978-606-029-638-6—p29034782.html?afid=uszkai&utm_source=afiliere_interna&utm_medium=uszkai&utm_campaign=afiint. Iar acum „oglinda” de azi revine acasă pe plaiurile mioritice și ne va prezenta câteva scurte flash-uri despre o înâlnire trilaterală anunțată destul de în grabă, în opinia mea. Cel mai probabil, vom afla miza reală ceva mai târziu… Așa se face că nenea cancelarul german Olaf Scholz a sosit luni la Bucureşti într-o vizită anunţată cu doar câteva zile înainte, iar la Bucureşti a fost invitată şi Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, rezultând o întâlnire în trei, într-un format inedit. Vă aduc aminte că Germania este cel mai important partener comercial al României, în condițiile în care 20% din exporturile românești merg în Germania, iar investiţiile germane în România au fost de 12,5 miliarde de euro la nivelul anului 2021.Inițial, prezidentul nostru Klaus Iohannis a avut o întâlnire bilaterală cu cancelarul german Olaf Scholz, iar, ulterior, a fost primită la Palatul Cotroceni și Maia Sandu. Printre altele, cancelarul german a declarat că „este normal ca Germania să poată ajuta Republica Moldova să nu mai depindă de gaze şi energie din altă parte. Au fost făcute foarte multe şi cred că şi în viitor trebuie avut în vedere acest lucru.(…) Republica Moldova poate fi sigură de sprijinul nostru pe acest drum al aderării la UE.”. La rândul lui, Klaus Johannis a afirmat că România sprijină de mult timp Republica Moldova şi va continua acest sprijin, atât în privința energiei și a reformelor, cât și prin sprijin financiar. În cadrul întrevederii trilaterale, „a fost discutat sprijinul pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi”, conform celor comunicate de Administrația Prezidențială.
Pe de altă parte, Maia Sandu a ținut să sublinieze că: „Este foarte important pentru noi că Republica Moldova e partener de dialog cu România și Germania”.(…) Republica Moldova este cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei, iar sprijinul partenerilor noștri este foarte apreciat”. Mi-aș dori să cred că această întâlnire de la București este o inițiativă politico-diplomatică foarte inspirată, dar numai viitorul ne va putea certifica acest lucru. Că veni vorba și de întâlnirea bilaterală dintre cancelarul german și președintele român, la un moment dat, s-a făcut referire și la un punct de interes comun în sprijinirea efortului de război al Ucrainei, adică s-a discutat despre hub-ul logistic și de mentenanță „pus pe picioare” pe teritoriul României. Cu puțin timp înainte de vizita cancelarului german la București, producătorul german de armament Rheinmetall a anunțat că se află în curs de construire a unui „hub logistic şi de întreţinere a echipamentelor militare” la Satu Mare, în România, aproape de granița cu Ucraina, „hub” ce ar urma să fie dat în folosinţă luna aceasta pentru a asigura mentenanța tehnicii și armamentelor germane folosite în războiul din Ucraina. Acest „hub” ar urma să „joace un rol central în menţinerea stării de pregătire operaţională a sistemelor de luptă occidentale folosite în Ucraina şi asigurarea disponibilităţii sprijinului logistic”, conform celor spuse de un purtător de cuvânt al companiei. Ascelași purtător de cuvânt a precizat că acest centru de mentenanță „se va ocupa de întreţinerea obuzierelor, a tancurilor Leopard 2 şi Challenger, vehiculelor de luptă Marder, a transportoarelor blindate Fuchs şi a camioanelor militare”. Directorul companiei anunțase anterior că: „Rheinmetall este preocupată în cel mai înalt grad să asigure forţelor NATO şi Ucrainei cel mai bun sprijin posibil”. Vă aduc aminte că anul trecut, în iunie 2022, compania Rheinmetall a înfiinţat un centru similar în Lituania în scopul asigurării mentenanței vehiculelor NATO aflate în ţările baltice.Ce va mai fi pe unica planetă albastră „din zonă” în viitorul apropiat? Repet ce mai ziceam și cu alte ocazii: om trăi și om vedea! Pentru azi am terminat de povestit și vă mulțumesc pentru răbdarea de a fi rămas cu aceste rânduri până la finalul lor! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse și surse foto:
https://www.rferl.org/a/british-intelligence-cites-alcohol-abuse-russian-losses/32345930.html
https://www.newsweek.com/russian-military-alcohol-abuse-ukraine-uk-defense-ministry-1792024