Current track

Title

Artist


Lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți, județul Suceava avansează în ritm alert

#Postat de on aprilie 9, 2024

Lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți, județul Suceava avansează în ritm alert – Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, este optimist în ceea ce privește finalizarea lucrărilor la podul de la Milișăuți. Prefectul a arătat că pe parcursul unei noi vizite de monitorizare a constatat cu satisfacție mobilizarea exemplară a constructorului. Potrivit lui Moldovan, condițiile meteo favorabile au permis realizarea lucrărilor de armare a plăcii de suprabetonare, ce vor fi urmate imediat de cele de turnare a betonului. „Sunt create astfel condițiile pentru finalizarea lucrărilor la acest obiectiv de investiție mai devreme decât termenul asumat”, a spus Alexandru Moldovan.

Lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți

`

Pe pagina Instituției Prefectului județului Suceava este postat: „Lucrările în cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți, județul Suceava – DN 2H, km 4+776 avansează în ritm alert.
Pe parcursul unei noi vizite de monitorizare am constatat cu satisfacție mobilizarea exemplară a constructorului. Condițiile meteo favorabile au permis realizarea lucrărilor de armare a plăcii de suprabetonare, ce vor fi urmate imediat de cele de turnare a betonului.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *