Current track

Title

Artist


Lucrările Expoziţiei Internaţionale de Caricatură – Portret “140 Bacovia” , pe simezele Muzeului de Istorie Suceava

#Postat de on septembrie 16, 2021

George Bacovia s-a născut la data de 17 septembrie 1881, la Bacău. A fost un scriitor format la școala simbolismului literar francez.Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.”  Criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Intrarea la expoziție este gratuită!

Expoziția este un proiect realizat de graficianul băcăuan Mihai Victor Eugen, timp de patru ani, pentru omagierea scriitorului George Bacovia.

A adunat în cei patru ani 350 de lucrări (portrete ale marelui scriitor) de la 170 de artişti, din 52 de ţări ale lumii.

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui scriitor. S-a dovedit un iscusit executant la vioară şi un talentat desenator. Au rămas pentru posteritate câteva desene în peniţă, printre care şi o serie de caricaturi.

Expoziţia se va deschide în Foaierul expoziţional al Muzeului de Istorie Suceava, la data de 17 septembrie 2021, ora 12 şi este o selecţie a celor mai bune lucrări adunate în proiectul demarat şi realizat de Mihai Victor Eugen VEM.

Vă aşteptăm cu drag!

Sursa: Muzeului de Istorie Suceava, Wikipedia, enciclopedia liberă/16.09.2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *