Lucrările de modernizare a DJ 252F au fost finalizate cu un an înainte de termenul estimat (Video)
#Postat de Florin Craciun on octombrie 22, 2021
Lucrările de modernizare a Drumului Județean 252 F Ungureni-Gârla Anei-Bărtășești, în lungime de 13,8 kilometri, au fost finalizate cu un an înainte de termenul estimat, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

„Alături de primarul comunei Ungureni, domnul Vasile Bibire, am urmărit îndeaproape toate etapele acestui proiect. Mobilizarea exemplară a constructorului pentru executarea acestei lucrări dificile, în condiții de siguranță şi calitate, a dus la finalizarea investiției cu un an înainte de termenul estimat”, a precizat Valentin Ivancea.
În cadrul proiectul de reabilitare și modernizare s-au realizat: amenajarea sistemului rutier, acostamente consolidate cu ziduri de sprijin, reparații la șanțul existent, șanțuri pereate, rigole, podețe noi, parapete, ziduri de sprijin și lucrări de siguranța circulației.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 22 milioane lei, fonduri asigurate în totalitate de Consiliul Județean Bacău.
Jurnal FM 