Lucian Stanciu Viziteu, conform Municipiul Bacău, explică ce se întâmplă cu bursele elevilor băcăuani
#Postat de Catalin Cojocaru on martie 10, 2021
Lucian Daniel Stanciu Viziteu – primarul Bacăului- explică de ce elevii băcăuani nu și-au încasat bursele. Potrivit acestuia, întârzierea se datorează fostei administrații locale, în frunte cu primarul – Cosmin Necula.

”Colegii mei din Primăria Bacău au analizat și au prezentat în cursul zilei de 8 martie, situația burselor elevilor băcăuani printr-un dialog deschis și constructiv alături de Asociația Elevilor din Bacău.Motivul întâlnirii noastre a fost de a ne consulta cu privire la informațiile pe care le avem la dispoziție, în scopul comun de a găsi cele mai bune soluții pentru funcționarea sistemului de burse școlare și de a răspunde eventualelor neclarități apărute în spațiul public. În anul școlar trecut (2019-2020) plata burselor s-a realizat cu întârziere doar pentru semestrul I în vara anului 2020, în preajma alegerilor locale. A fost decizia administrației locale, condusă la acea dată de dl. Cosmin Necula, iar contractele de finanțare dintre primărie și unitățile de învățământ nu au mai fost întocmite și semnate pentru întreg anul școlar 2019-2020, ca în anii precedenți, ci doar pentru plata burselor aferente semestrului I al anului școlar 2019-2020 cu sumele exacte care au acoperit doar bursele acestui semestru.” – Lucian Daniel Stanciu Viziteu, conform postării de pe pagina de Facebook – Municipiul Bacău
Fosta administrație nu a asigurat baza legală
”Din acest motiv acordarea burselor aferente semestrului II al anului școlar 2019-2020 nu a avut baza legală asigurată de primarul Cosmin Necula prin contractul de finanțare pentru a fi plătite din bugetul local. Sumele necesare pentru plata burselor din semestrul II au figurat în exercițiul bugetar al anului 2020, dar nu și în contractul de finanțare dintre Primărie și unitățile școlare pentru acest semestru și nu există în acest moment altă soluție de a reveni asupra deciziei de atunci, mai ales că procedura prin care se plăteau bursele școlare în anii anteriori se făcea fără respectarea art. 82 (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.” – explică primarul.

”10.357 potențiali beneficiari pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021”
”Depunem toate eforturile pentru a îndrepta în favoarea elevilor această situație. Suntem printre puținele administrații locale care au propus și aprobat în Consiliul Local acordarea unui număr de burse atât de mare – 10.357 potențiali beneficiari pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, de 3-4 ori mai mulți elevi decât în anii anteriori. În urma adoptării HCL nr. 10 / 11.01.2021 am asigurat respectarea cadrului legal pentru ca plata burselor să se facă din surse guvernamentale, așa cum prevede art. 1 din anexa 1 la Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5576/2011: ”din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”. Cuantumul minim lunar pentru plata burselor elevilor este stabilit de Guvernul României prin HG nr. 1064/4.12.2020, la nivelul minim de 100 lei/lună/elev. Astfel, față de cuantumul stabilit de guvern, am aprobat suplimentarea din buget local și acordarea burselor până la următoarele valori: pentru elevii cu media 10 – se acordă 300 lei lunar; pentru elevii cu media între 9,51 – 9,99 – se acordă 150 lei lunar; pentru elevii cu media între 8,50 – 9,50 – se acordă 100 lei lunar; bursa de studiu pentru elevi – 125 lei lunar; bursă de ajutor social – 150 lei lunar.” – se mai arată în comunicarea de pe pagina de Facebook – Municipiul Bacău
Se așteaptă aprobarea bugetului
”Bursele aferente semestrului I al anului școlar 2020-2021 reprezintă prioritatea noastră și plata acestora o vom face în regim de urgență, dar legal în momentul în care bugetul municipiului Bacău pentru anul 2021 va fi aprobat în Consiliul Local și pus în concordanță cu alocările pentru plata burselor școlare aprobate de Parlament prin Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021. Acestea se vor acorda retroactiv pentru întreg semestrul I al anului școlar 2020-2021. Așteptăm să ne fie comunicate sumele exacte repartizate municipiului Bacău din bugetul de stat pentru plata burselor elevilor, condiție stabilită prin HCL nr. 10/11.01.2021 și vom demara procedura de acordare a burselor cu respectarea OMECTS 5576/2011 în limita fondurilor aprobate. Până la adoptarea bugetului de către Consiliul Local toate plățile din bugetul local intră sub incidența prevederilor art. 40. (1) din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, ”(…) până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent (…)”. Noi am făcut deja toate demersurile legale posibile pentru acordarea acestor burse până în prezent și urmărim foarte atent finalitatea lor. Bugetul alocat burselor în întreg exercițiul bugetar 2020 a fost de 3.352.700 lei, iar cele peste 10.000 de burse aprobate însumează peste 6.000.000 lei (de 4 ori mai mult decât semestrul anterior). Până la aprobarea bugetului municipiului Bacău pentru anul 2021 orice sumă pentru bursele elevilor plătită în plus față de 1/12 din bugetul anului anterior duce la nerespectarea art. 40 (1) din legea 273/2006 și poate atrage o serie de sancțiuni ce pot duce la blocarea întregului proces de acordare a burselor tuturor elevilor din municipiul Bacău în acest an școlar. Din acest motiv, vom adopta întâi bugetul municipiului Bacău și vom achita retroactiv bursele aferente semestrului I al anului școlar 2020-2021. Pe această cale, le mulțumesc reprezentanților Asociației Elevilor din Bacău pentru că au dat curs invitației noastre. Îmi doresc să continui o linie de dialog și de colaborare cu toate părțile interesate și să depunem un efort comun, să facem tot ceea ce ține de noi pentru a găsi soluții și pentru a avea un discurs public de calitate în interesul tuturor elevilor municipiului Bacău.” – Lucian Daniel Stanciu Viziteu – primarul Bacăului. sursa : Facebook- Municipiul Bacău
Jurnal FM 