Lucian Boz, critic literar, eseist, poet și traducător român

Lucian Boz (n. 9 noiembrie 1908, Hârlău, Iași, România – d. 14 martie 2003, Sydney, New South Wales, Australia) a fost un critic literar, eseist, poet și traducător român, fiind una dintre personalitățile remarcabile ale „Generației 1927”.

Lucian Boz era fiul Clarei (n. Sapina) și al lui Mendel Boz, care a participat la Primul Război Mondial, fiind rănit și decorat. După mutarea familiei la București, a studiat la liceul „Gheorghe Lazăr” și, ulterior, a urmat Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Boz#/media/Fi%C8%99ier:Lucian_Boz_in_1932.png

În 1930, Lucian Boz a debutat la cotidianul „Facla”, care ulterior a devenit săptămânal. În 1933, a devenit redactor la ziarele „Dimineața”, „Adevărul” și „Cuvântul Liber”. La vârsta de 24 de ani, în 1932, a publicat eseul „Eminescu. Încercare critică”, ce a atras atenția lui George Călinescu, care i-a scris un comentariu elogios. În 1932, a înființat revista literară „Ulise”, care a avut patru numere. A debutat literar în 1937, publicând în revista „Premiera”.

A fost prieten apropiat cu Eugène Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Vinea, Ilarie Voronca, George Călinescu, Ștefan Baciu, Emil Boldan, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt și Grigore Cugler, fiind parte din cercurile literare de elită ale vremii. Alături de Gherasim Luca, Dolfi Trost, Jules Perahim, Jacques Hérold, Barbu Fundoianu, Paul Păun, Gellu Naum și alții, a făcut parte din „al doilea val” al curentului suprarealist (1933-1951).

După ce guvernul Octavian Goga a suprimat ziarele „Adevărul” și „Dimineața” în decembrie 1937, Lucian Boz a plecat la Paris, unde a studiat drept economic la École Pratique de Hautes-Études (Sorbona) între 1938-1939, cursuri pe care nu le-a putut finaliza din cauza războiului și a ocupației germane. A participat la mișcarea de Rezistență, iar în 1943 a fost arestat de Gestapo și internat, alături de soția sa, în lagărul La Cité de la Muette de la Drancy, urmând să fie deportat în Germania. A fost salvat în 1944 prin intervenția Legației române de la Paris.

După întoarcerea în România în 1944, a colaborat cu Martin Econom la înființarea cotidianului în limba franceză „L’Information Internationale” și a devenit redactor la „Finanțe și Industrie”.

În 1946, Lucian Boz a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional cu publicația „Le Monde”. În 1947, a fost trimis în România pentru a realiza un reportaj despre regiunile afectate de secetă, fiind ultima sa vizită în țară.

În 1950, a plecat de la Paris și s-a stabilit la Geneva, iar ulterior a emigrat în Australia, unde a înființat un birou de „Public Relations” pentru industria aerospațială franceză, lucrând în acest domeniu timp de 22 de ani.

După pensionare, în 1974, s-a dedicat reeditării propriilor lucrări, realizând tiraje mici, în regie proprie.

În 1958, a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Meritului Comercial. În 1979, a primit Crucea de Cavaler al Ordinului Național al Meritului din partea statului francez, ca recunoaștere a serviciilor sale remarcabile aduse Franței.

Volume publicate

• Eminescu – Încercare critică, Editura „Slova” București, 1932
• Cartea cu poeți, Editura „Vremea” 1935
• Masca lui Eminescu, Editura „Vinea” 1935
• Franța 1938-1944, Editura „Cartea Românească”, 1945
• Masca lui Eminescu, reeditare, Editura autorului, Sydney 1979
• Moartea abstractă și alte nuvele, Editura autorului, Sydney, 1980
• O săptămână a poeziei, Editura autorului, Sydney, 1981
• Anii literari ’30: cronici, eseuri și medalioane critice, Editura autorului, Sydney, 1981
• Piatra de încercare, Editura „Vinea”, București, 2000.

A publicat în revista română „Mele” din Hawaii și în diverse publicații australiene, cum ar fi The Sydney Morning Herald, The Australian, și The Bulletin.