Jurnal FM 
Leopoldina Bălănuță, actriță română
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 10, 2025
Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, Vrancea – d. 14 octombrie 1998, București) a fost o actriță emblematică a teatrului și cinematografiei românești, cunoscută pentru rolurile sale de o profunzime dramatică deosebită. A activat, de asemenea, în radio, televiziune și pe scenă, fiind o prezență memorabilă în producții celebre din diverse domenii ale artelor spectacolului.
Sursa foto: www.comunismulinromania.ro
Leopoldina Bălănuță a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București în 1957, avându-i ca mentori pe Marietta Sadova și Marcel Anghelescu. Debutul său pe scenă a avut loc la București, în regia lui Ion Cojar, interpretând rolul Velea în piesa Prima întâlnire de Tatiana Sîtina.
De-a lungul carierei sale, Bălănuță a avut o activitate intensă atât pe scenă, cât și în cinematografie, televiziune și radio. Ultimul său rol de teatru a fost în O batistă în Dunăre de D.R. Popescu, montat la Teatrul Național, sub regia aceluiași Ion Cojar.
Leopoldina Bălănuță a fost una dintre cele mai mari actrițe dramatice ale teatrului românesc, cu un repertoriu vast ce a inclus atât roluri clasice, cât și contemporane. Printre piesele memorabile în care a jucat se numără Vassa Jeleznova și Mama de Maxim Gorki, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Medeea de Euripide, Martin Eden de Jack London, Noaptea Iguanei de Tennessee Williams, Livada cu vișini de Anton Cehov și Doi pe un balansoar de William Gibson. A fost, de asemenea, o interpretă remarcabilă în piesele autorului Dumitru Radu Popescu, Ca frunza dudului în rai și O batistă în Dunăre.
Pe lângă activitatea teatrală, Leopoldina Bălănuță a fost o actriță de renume și în cinematografie, având roluri în filme ce au marcat perioada socialistă a cinematografiei românești. Printre acestea se numără Nunta de piatră (1972), Dincolo de pod (1975), Blestemul pământului – Blestemul iubirii (1980), Clipa (1979), Bietul Ioanide (1979) și Năpasta (1982).
Bălănuță a avut și o colaborare fructuoasă cu televiziunea, unde a jucat în producții ce au rămas în memoria publicului. Unele dintre cele mai cunoscute apariții ale sale includ Gaițele (1993), Strigoii (1992), Trandafirul și coroana (1985), Conu’ Leonida față cu reacțiunea (1985), Moartea unui comis voiajor (1977) și Idolul și Ion Anapoda (1991).
Chiar dacă a fost mai ales cunoscută pentru rolurile sale dramatice, Leopoldina Bălănuță a excelat și în comedie, unde a oferit unele dintre cele mai remarcabile momente din televiziunea românească. Un exemplu este sceneta TV Care de dame (1980), în care a interpretat patru personaje diferite, un moment emblematic din istoria divertismentului românesc.
De asemenea, Bălănuță a fost o mare iubitoare de poezie, fiind una dintre cele mai importante actrițe care a abordat recitativul dramatic. A avut o colaborare deosebită cu Narcisa Suciu în spectacolul O întâmplare a ființei (1998), unde au recitat poezii ale unor autori precum Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu.
Leopoldina Bălănuță a considerat teatrul parte esențială din viața sa. A mărturisit în repetate rânduri că „eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea.” A fost profund influențată de gândirea artistică a unor mari figuri ale teatrului, ca Andrei Tarkovski, care spunea: „Doamne, am obosit așteptându-te!” în ultimele sale zile.
Pentru meritele sale excepționale în domeniul artei dramatice, Leopoldina Bălănuță a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a în 1967.
