Laboratorul de Medicină nucleară al Spitalului Judeţean Suceava, dat în folosinţă pe 11 februarie
#Postat de Liliana Mihaila on ianuarie 29, 2021
Laboratorul de Medicină Nucleară de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost autorizat de către Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare. Prin urmare, primii cinci pacienți vor putea fi investigați în scop de diagnostic pe 11 februarie, primele programări fiind deja făcute.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că procedura de examinare este „extrem de strictă”, „de la comandarea izotopilor radioactivi până la injectare”. „Echipa trebuie să fie foarte bine pregătită, pe minute, iar pacienții trebuie de asemenea să fie bine pregătiți. Acum se face selecția pacienților, de către medicii de la oncologie”, a afirmat managerul Calancea, citat de Monitorul de Suceava.
Medicul a mai spus că izotopii necesari au fost deja achiziționați de spital și investigațiile vor fi gratuite pentru pacienți. Totodată, spitalul pregătește documentația necesară pentru încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru decontarea ulterioară a investigațiilor.
Laboratorul este în coordonarea șefului Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, dr. Adrian Tătăranu, și va fi condus de dr. Mihai Guțu, medic primar Medicină Nucleară și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași. Dr. Guțu vine de la Spitalul Universitar „Sf. Spiridon” Iași și are o experiență de câțiva ani la un spital din Franța. Soția sa are aceeași specializare și este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la spitalul sucevean.
Laboratorul de Medicină Nucleară funcționează în fostul ambulatoriu integrat. Banii pentru achiziția unui PET CT au fost alocați de Consiliul Județean Suceava, instituția tutelară a Spitalului de Urgență. PET CT este cea mai sensibilă și performantă tehnică pentru evaluarea calitativă a afecțiunilor oncologice, cu cel mai mare randament de diagnostic și cu cea mai mică doză de radiații pentru pacient. Cu fonduri de la Consiliul Judeţean Suceava a fost cumpărat și un scintigraf cu computer tomograf integrat, SPECT-CT, cu ajutorul căruia se face evaluarea imagistică tumorală cantitativă.
Astfel de echipamente dețin în general doar institutele oncologice, ceea ce face ca perioada de așteptare a pacienților pentru o investigație să fie de cel puțin două, trei luni. Cu darea în folosință a laboratorului, sucevenii nu vor mai fi nevoiți să stea pe lungi liste de așteptare la spitale din țară sau străinătate, ci vor putea fi diagnosticați cu precizie la spitalul județean.
Jurnal FM 