Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, sărbătorită la Suceava prin evenimente speciale
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 4, 2024
La Suceava, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, celebrată pe 3 decembrie, a fost marcată marți prin două evenimente importante, menite să promoveze integrarea socială și valorizarea persoanelor cu dizabilități. Campania „Deschide ochii, deschide inima!” organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a fost un moment emoționant, cu un spectacol artistic și o expoziție de produse handmade, în timp ce Asociația Sindrom Down Suceava a organizat o întâlnire de conștientizare, alături de parteneri locali și naționali.
În cadrul celei de-a 18-a ediții a campaniei DGASPC Suceava, publicul a fost impresionat de spectacolele artistice, care au inclus o piesă de teatru de păpuși, momente muzicale susținute de Corul Speranța și un recital special oferit de elevul Daniel Onofrei de la Liceul din Bivolărie.

Nadia Crețuleac, director executiv DGASPC Suceava: „Încă din anul 2008 am avut bucuria să fiu alături de voi, aici, pe scena, de la Iulius Mall Suceava. Am fost ca și șef de centru și la acel moment veneam cu o parte dintre copiii cu dizabilități de la Centrul de Plasament la Laurenția Uliș Mall-ului iar o parte dintre acei copii sunt astăzi tot alături de noi, ca și adulți. Vă dați seama atunci că sunt încărcată de foarte multe emoții.”
Jandarmii suceveni au sprijinit și ei evenimentul, oferindu-le artiștilor cadouri simbolice.
Plt. maj. Magdalena Hatnean, Inspectoratul de Jandarmi Suceava: “Și jandarmeria Suceava s-a alăturat în acest an evenimentului Deschide ochii, deschide inima. Asta pentru că susținem egalitate cu respectul și se termină cu acceptarea. Noi dorim să le urăm la mulți ani tuturor eroilor mici și mari și vrem să-i felicităm pentru tot curajul și răbdarea de care dau o dovadă în fiecare moment.”
Expoziția de produse handmade a fost o oportunitate pentru public de a descoperi talentele persoanelor cu dizabilități și de a achiziționa cadouri pentru sărbători. Tot marți, Asociația Sindrom Down Suceava a organizat un eveniment de conștientizare și sprijin, în parteneriat cu organizații locale și internaționale, precum Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Fundația FARA, Asociația Help Autism și Asociația Teona Ariana.
Cele două evenimente au demonstrat solidaritatea comunității sucevene, promovând un mesaj puternic de incluziune și respect. Organizațiile implicate speră că astfel de inițiative vor inspira noi proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități.
Sursa: Ziua Persoanelor cu Dizabilități, marcată prin evenimente speciale la Suceava, INTERMEDIA TV
Jurnal FM 