La serviciu ofițer de judiciar, în timpul liber artist fotograf (Foto)
#Postat de Florin Craciun on august 3, 2023
Un ofițer băcăuan de judiciar uimește prin măiestria în arta fotografică, reușind să surprindă chipuri și peisaje cu o sensibilitate aparte. Comisarul șef de poliție Sorin Bănuță este ofițer de poliție judiciară la Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni, din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău. Este absolvent al Universității de Stat „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu”, promoția 2001.
În anul 2003, în urma promovării examenului susținut la I.P.J. Bacău, a devenit polițist în mediul rural, iar în anul 2007 a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor.
Prin fotografie, polițistul este convins că are privilegiul să vadă partea frumoasă a lumii, a individului, a societății, o parte aflată în contrast cu cea cu care intră în contact, zi de zi, în cadrul profesiei sale.
Profesia de polițist i-a înlesnit evoluția pe drumul FOTOGRAFIEI, profesia fiind cea care l-a ajutat să se perfecționeze, prin atenția la detalii, perseverență și comunicare.
Pentru comisarul șef de poliție Sorin Bănuță, fotografia a fost și este modul în care poate evada din cotidianul tumultos, este modul în care își poate exprima neîngrădit vocația, într-un amestec egal de tehnică și artă.
“Acum aproximativ 10 ani mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie, perioadă în care mi-am achiziționat din curiozitate primul aparat foto cu care am realizat la vremea respectivă primele poze, care nu erau fotografii în adevăratul sens al cuvântului, ci doar simple „poze”. Dar cu toate acestea eram fericit și împlinit de rezultatul modest obținut la acel moment.
Cu multă muncă, consecvență, determinare și implicare, am evoluat astfel încât, după ceva vreme am început să realizez fotografii care treptat au transmis câte ceva privitorului. Am început să îmi cultiv constant această pasiune și nu de puține ori, în momentele de respiro profesional, ajungeam să petrec ore în șir fotografiind”, spune, despre sine, comisarul șef de poliție Sorin Bănuță.