Current track

Title

Artist


La mulți ani, MARIA PLOAE!

#Postat de on februarie 18, 2024

Maria Ploae, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, cu o carieră de peste cinci decenii, împlinește mâine, 19 februarie, frumoasa vârstă de 73 de ani. Timpul a trecut cu blândețe peste chipul frumos al Mariei Ploae, actrița căsătorită cu celebrul regizor Nicolae Mărgineanu tot de cinci decenii. Practic, o viață întreagă au fost o familie atât acasă, cât și la filmări. La 73 de ani, superba actriță are 3 copii, 6 nepoți și un soț care o adoră.

O prezență magnetică pe marele ecran și un talent veritabil al scenei românești, Maria Ploae a jucat în peste 40 de lungmetraje și a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române. 

„Am primit tot ce mi-am dorit până acum de la viaţă şi încă mai mult. Ce i-aş mai putea cere? Tine­reţe fără bătrâneţe? Cum ar fi ca peste toate darurile pri­mite, să mă supăr că îmbătrânesc? Cui îi pasă de bătrâneţe? E o vârstă la care pot să fac tot ceea ce nu am avut timp până acum! Să citesc mai mult, să pic­tez icoane pe sticlă, să mă îngrijesc de grădină, să stăm mai mult împreună, eu cu bărbatul meu, Nicu­lae.

Dragostea noastră a rămas la fel de frumoasă şi de întreagă ca în tinereţe, ba chiar aura aceasta de bu­nici parcă ne face şi mai frumoşi unul în ochii celuilalt”, de destăinuia actrița.

Actrița Maria Ploae s-a născut pe 19 februarie 1951, in Dealu Perjului, Oncești, Bacău si a absolvit IATC în 1975, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. A fost colegă de grupă cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, respectiv de generație cu Vlad Rădescu, Radu Gheorghe, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Șerban Celea.

La vârsta de 12 ani, a fost înfiată de o mătuşă din Bucureşti. Aici a urmat Liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi Şcoala Populară de Artă.

A jucat pe scena Teatrului de Comedie şi a Teatrului Mic.

Piese de teatru în care a jucat: „Anul dispărut”, „Cronică de vitejie”, „Ne-am dat la câini”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „Doi pe un balansoar”, „Nu pot să dorm”, „Lewis şi Alice”, „Fără aprobare”, „Piaţeta”, „Fazanul”, „Sfârşitul Troiei”, „Biloxi Blues” etc.

Principalele filme în care a fost distribuită: „Fraţii Jderi”, „Un bulgăre de humă”, „Un comisar acuză”, „Toamna bobocilor”, „Dincolo de pod”, „Gorj, străveche ţară nouă”, „Pintea”, „Mânia”, „Drumuri în cumpănă”, „Dumbrava minunată”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Ştefan Luchian”, „Aşteptând un tren”, „Întoarcerea din iad”, „Promisiuni”, „Cuibul de viespi”, „Desene pe asfalt”, „Campioana”, „Undeva, în Est”, „Ochii care nu se văd”, „Fii cu ochii pe fericire!”, „Binecuvântată fii, închisoare!”, „Inocenţă furată”, „Dragoste de mamă”, „Logodnicii din America”, „Doctori de mame”, „O lună în Thailanda”, „Pop-Up”, „Cardinalul” etc.

Premii şi distincţii:

– 1985 – Premiul de Interpretare – Festivalul de la Costineşti (pentru rolul din „Promisiuni”);

– 2002 – Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler”;

– 2011 – „Cetăţean de Onoare al Comunei Onceşti”;

– 2020 – Premiul de Excelenţă – Festivalul TIFF.

În 2014 a lansat volumul „Maria Ploae – Viaţa pe scene”.

Actrița Maria Ploae a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

 A primit Premiul de Excelenţă TIFF la ediţia din 2020 a festivalului de film desfăşurat la Cluj-Napoca.

“Sunt un om fericit. Prin voia lui Dumnezeu și, puțin, prin strădania mea”-Maria Ploae.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *