27 mai 1600 – Prima unire politică a Țărilor Române sub Mihai Viteazul

La 27 mai 1600, Mihai Viteazul realiza pentru prima dată în istorie unirea politică a celor trei țări românești – Țara Românească, Transilvania și Moldova – sub conducerea unui singur domnitor. În documentele vremii, voievodul se intitula „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”, marcând un moment simbolic pentru ideea de unitate națională.

Mihai Viteazul a domnit simultan în Țara Românească (1593–1601), Transilvania (1599–1600) și Moldova (1600), reușind să unească pentru scurt timp un teritoriu apropiat de cel al României moderne. Prin curajul și ambiția sa politică și militară, a rămas una dintre cele mai importante figuri din istoria românilor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul#/media/Fișier:Misu_Popp_-_Mihai_Viteazul.jpg

Înainte de a deveni domnitor, Mihai a ocupat mai multe funcții importante în administrația vremii: bănișor de Mehedinți, mare stolnic, mare postelnic, mare agă și ban al Craiovei. Inteligent și bine pregătit, cunoștea greaca și turca și avea experiență în negoț.

Ajuns pe tronul Țării Românești în 1593, Mihai a intrat curând în conflict cu Imperiul Otoman. Contextul european îi era favorabil: puterea otomană slăbise după înfrângerea navală de la Lepanto și după crizele interne ale imperiului.

Mihai Viteazul s-a alăturat Ligii Sfinte, alianță creștină inițiată de Papa Clement al VIII-lea împotriva Imperiului Otoman. Din alianță făceau parte state precum Spania, Austria și Statul Papal, iar ulterior au aderat și Transilvania și Moldova.

Teritoriile aflate la 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul

Anonimu from en.wikipedia.org

Moldavia, Transylvania and Wallachia under Michael the Brave‘s authority (May–September, 1600)

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Moldavia, Transylvania and Wallachia under Michael the Brave’s authority (1600).png
• Creată: 2005
• Încărcată: 14 iulie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul#/media/Fișier:Moldavia,Transylvania_and_Wallachia_under_Michael_the_Brave’s_authority(1600).png

Războiul antiotoman a început în noiembrie 1594, când Mihai a atacat garnizoanele otomane din București și de pe linia Dunării. Au urmat mai multe victorii importante împotriva turcilor și tătarilor.

Cea mai cunoscută confruntare a avut loc la Călugăreni, pe 13/23 august 1595. Deși armata sa era mult mai mică, Mihai a obținut o victorie remarcabilă împotriva unei oști otomane superioare numeric.

În 1599, Mihai Viteazul a intrat în Transilvania și l-a învins pe Andrei Báthory în bătălia de la Șelimbăr. La scurt timp, a fost recunoscut drept principe al Transilvaniei.

În mai 1600, voievodul a pătruns în Moldova și l-a înlăturat pe Ieremia Movilă de la domnie. Astfel s-a realizat prima unire politică a celor trei țări române.

Într-un document emis la 6 iulie 1600, Mihai folosea titulatura:
„Domn al Țării Românești, Ardealului și a toată țara Moldovei”.

Pentru întărirea noii construcții politice, Mihai Viteazul a luat mai multe măsuri:

• a adoptat o stemă comună pentru cele trei țări;
• a construit o biserică ortodoxă la Alba Iulia;
• a acordat drepturi și înlesniri clerului și românilor din Transilvania;
• l-a numit mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

Noua putere creată de Mihai Viteazul a stârnit îngrijorarea marilor state vecine. Habsburgii, Polonia și Imperiul Otoman vedeau în această unire o amenințare la adresa propriilor interese.

În același timp, nobilimea maghiară din Transilvania s-a răsculat împotriva lui Mihai. După înfrângerea de la Mirăslău, în 1600, voievodul a pierdut Transilvania, iar apoi și Moldova și Țara Românească.

Cu sprijinul împăratului Rudolf al II-lea și al generalului Gheorghe Basta, Mihai a revenit în luptă și a obținut victoria de la Guruslău, în august 1601. Totuși, la scurt timp după această victorie, a fost ucis din ordinul generalului Basta, lângă Turda, în noaptea de 9 spre 10 august 1601.

Capul său a fost dus la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde se află și astăzi.

Deși unirea realizată de Mihai Viteazul a durat puțin, ea a rămas în memoria colectivă drept primul mare simbol al unității românilor. Figura sa a devenit emblematică pentru idealul unirii naționale, iar numele său este purtat astăzi de numeroase localități, străzi, licee și instituții din România.