Kremlinul anunță că negocierile ruso-ucrainene din Turcia ar putea începe marți
#Postat de Jurnal Fm on martie 28, 2022
Kremlinul a anunţat luni că negocierile ruso-ucrainene din Turcia ar putea începe marţi şi a apreciat că este important ca dialogul să aibă loc faţă în faţă, în ciuda progreselor slabe de până acum, transmite Reuters.
Preşedintele rus Vladimir Putin a convenit telefonic duminică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan ca tratativele să aibă loc la Istanbul. Turcia speră ca negociatorii să cadă de acord asupra unui armistiţiu.

Ankara anunţase că negocierile ar putea începe de luni, dar purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că este puţin probabil, deoarece echipa de emisari ai Moscovei ar putea ajunge la Istanbul abia marţi.
Peskov a adăugat că la negocierile de până acum nu s-au înregistrat progrese substanţiale şi nu s-a avansat nici în direcţia unei eventuale întâlniri a lui Putin cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Deşi Biden a revenit ulterior asupra declaraţiei făcute sâmbătă la Varşovia şi a afirmat că Statele Unite nu au o politică privind schimbarea de regim în Rusia, Peskov a avertizat că Moscova va continua să urmărească atent declaraţiile liderului de la Casa Albă. Sursa: www.agerpres.ro.
Jurnal FM 