Klaus Iohannis s-a întâlnit cu senatorii americani participanți la Summitul Inițiativei celor 3 Mări
#Postat de Carmen Vintu on iulie 9, 2021
„Preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu şefii delegaţiei Congresului SUA la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări” aflăm din Agerpres. Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), care are loc la Sofia, o întrevedere cu senatorii americani Roger F. Wicker şi Ben Cardin, care conduc delegaţia Congresului SUA la reuniune.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis vineri AGERPRES, şeful statului a salutat angajamentul ferm al SUA faţă de obiectivele şi priorităţile Iniţiativei celor Trei Mari, demonstrat inclusiv prin transmiterea de către preşedintele Joe Biden a unui mesaj substanţial statelor participante la I3M şi prin prezenţa delegaţiei Congresului SUA la Summitul de la Sofia.
,,Preşedintele României a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Washington a îndeplinirii obiectivelor Iniţiativei în domenii precum dezvoltarea economică sustenabilă şi competitivă a regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est, consolidarea interconectivităţii regionale, întărirea relaţiei transatlantice şi dezvoltarea rezilienţei strategice”, arată Administraţia Prezidenţială.
Jurnal FM 