Karl Storck, părintele sculpturii moderne românești

Karl Storck s-a născut la data de 21 mai 1826, în orașul Hanau, din regiunea Hesse-Nassau (Germania de astăzi). A decedat pe 30 martie 1887, la București, din cauza unei pneumonii, și a fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic Lutheran din capitală. Inițial cetățean al landului Hesse-Nassau, a devenit cetățean român în anul 1887, cu puțin timp înainte de moartea sa.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Storck#/media/Fișier:Karl_Storck_-foto(10).jpg

De-a lungul vieții, Karl Storck a avut două soții: Ana Clara Ihm și Friederike Amelie Olescher. A fost tatăl unui număr impresionant de copii – Carol, Frederic, Emil, Julie, Jean, Marie, Hugo și Rosa – mulți dintre ei urmând, la rândul lor, cariere artistice sau culturale.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Storck#/media/File:Karl_Storck_-2007.10.28-_Cimitirul_Evanghelic_Bucuresti.jpg

Pe parcursul vieții, Karl Storck a exercitat mai multe meserii și funcții: a fost giuvaergiu, orfevrier (aurar de artă), sculptor, gravor, traducător, antreprenor și profesor universitar. Era un poliglot desăvârșit, vorbind fluent limbile germană, franceză, română și italiană.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Storck#/media/File:Bust_Grigore_Ghica_III_Iaşi_Karl_Storck.jpg

Karl Storck s-a stabilit în București în anul 1849, unde și-a desfășurat întreaga activitate artistică. A devenit primul profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte din București, fondată de Theodor Aman în anul 1864, conducând catedra de specialitate până la sfârșitul vieții sale. Considerat fondatorul sculpturii moderne românești, Storck a avut o contribuție esențială în dezvoltarea învățământului artistic din România.

El a introdus tematica rurală în sculptura românească prin Monumentul Anei Davila, deschizând astfel o nouă direcție în arta monumentală autohtonă. În cariera sa, a lucrat în domeniul sculpturii statuare, portretistice și decorativ-monumentale, realizând numeroase busturi și monumente publice. Printre cele mai importante lucrări se numără:

• Basorelieful frontonului Universității din București (în colaborare cu Paul Focșeneanu);
• Monumentul Domniței Bălașa;
• Monumentul Anei Davila;
• Statuia spătarului Mihai Cantacuzino;
• Busturile unor personalități marcante, precum Theodor Aman, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Magheru, Barbu Catargiu și Calinic Miclescu.

De asemenea, a realizat mobilier sculptat pentru diverse biserici, între care cele din Clejani, Ghighiu, Viforâta, precum și pentru mai multe lăcașuri de cult din București (Biserica Șelari, Sf. Pantelimon și Antim).

Conform cercetătorului Marin Mihalache, creația lui Karl Storck se împarte în două etape distincte. Prima perioadă, care se întinde până în anul 1874, este caracterizată de influența neoclasicismului și a sculpturii grecești antice. Lucrările din această etapă sunt riguroase, echilibrate și ilustrative. După 1874, sub influența sculptorului francez Jean-Baptiste Carpeaux, lucrările sale devin mai realiste și naturaliste, cu o estetică apropiată de academism și cu tematici idilice. În această etapă târzie, Storck creează și numeroase piese de mici dimensiuni, adesea în lut ars, înfățișând figuri populare, cum ar fi țărănci în port național.

Karl Storck a excelat și în domeniul sculpturii funerare, contribuind semnificativ la ridicarea standardelor artistice ale acestui gen în România. Printre cele mai notabile lucrări funerare ale sale se numără:

• Monumentul lui Grigore al III-lea Ghica (Iași);
• Monumentul generalului Solomon (Mănăstirea Plumbuita);
• Monumentul familiei Scarlat Pascal (Cimitirul Bellu, 1865).

În total, Storck a realizat peste 50 de monumente funerare în Cimitirul Bellu din București. În ultimii ani de viață, el a creat și monumente comemorative dedicate localităților unde s-au desfășurat lupte în Războiul de Independență din 1877, precum Grivița, Rahova și Vidin.

Karl Storck este adesea evocat de criticii de artă ca un model de perseverență și vocație artistică. Barbu Brezianu îl descrie astfel:
„Autodidact, fără diplomă universitară sau susținere oficială, Karl Storck a urcat cu trudă scara artei prin propriile sale merite. […] A fost primul nostru sculptor statuar, lăsând o operă realistă și o tradiție solidă. A lucrat cu onestitate și sensibilitate, oferind elevilor săi o lecție de artă durabilă.”
— Barbu Brezianu, Karl Storck, Editura de Stat pentru Literatură, 1954