Juan Ramón Jiménez, poet și eseist spaniol

Juan Ramón Jiménez Mantecón (n. 24 decembrie 1881 – d. 29 mai 1958) a fost un remarcabil poet și eseist spaniol, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1956. Academia Suedeză i-a acordat această distincție „pentru poezia sa care, în limba spaniolă, constituie un exemplu de înaltă spiritualitate și de puritate artistică”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Juan_Ram%C3%B3n_Jim%C3%A9nez#/media/Fi%C8%99ier:JRJimenez.JPG

Recunoscut pentru profunzimea lirismului său și pentru obsesiva căutare a „cuvântului poetic definitiv”, Jiménez a influențat profund generațiile de poeți de la începutul secolului XX, de la moderniști la avangardiști. În viziunea contemporanilor, el era „poetul prin excelență” – un „maestru indiscutabil”, cum l-a numit Rafael Alberti.
Într-o notă autobiografică publicată în revista Renacimiento, Jiménez își descria universul creator ca o împletire între trăiri senzoriale și rafinament spiritual. Fragmente precum „miros de tămâie și de flori”, „o fereastră deschisă spre grădină”, sau „o terasă cu trandafiri în nopțile cu lună” sunt transfigurate poetic în volumul Arias tristes. O lungă ședere în munții Guadarrama s-a transformat în Pastorales, iar o „toamnă galantă – cu azur de aur” a inspirat volume precum Jurnalul intim și Grădini îndepărtate. Pentru Jiménez, muzica și poezia se confundau adesea: „poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existență”.

Opere importante (selecție)

• Almas de violeta (Suflete de violetă) – 1900
• Rimas (Rime) – 1902
• Arias tristes (Arii triste) – 1903
• Jardines lejanos (Grădini îndepărtate) – 1904
• Elegías puras (Elegii pure) – 1908
• Baladas de primavera (Balade de primăvară) – 1910
• La soledad sonora (Singurătatea sonoră) – 1911
• Pastorales (Pastorale) – 1911
• Diario de un poeta recién casado (Jurnalul unui poet de curând căsătorit) – 1917
• Platero y yo (Platero și eu) – 1917
• Eternidades (Eternitate) – 1918
• Piedra y cielo (Piatră și cer) – 1919
• Belleza (Frumusețe) – 1923
• Españoles de tres mundos – 1942
• Animal de fondo – 1949/