Joseph Marlin, jurnalist și scriitor de limbă germană originar din Transilvania
#Postat de Carmen Vintu on august 27, 2025
Joseph Marlin (cunoscut și ca Josef Marlin, n. 27 august 1824, Sebeș – d. 30 mai 1849, Pojon, astăzi Bratislava) a fost jurnalist și scriitor de limbă germană originar din Transilvania.
A studiat la Viena, iar din 1847 a activat ca învățător particular la Pesta și redactor la Pester Zeitung. În timpul Revoluției de la 1848 a susținut idei unioniste și a publicat un „Program politic pentru sașii ardeleni”, unde propunea reforme liberale în administrație, educație și viața bisericească, dar pe baza supremației limbii și instituțiilor maghiare. Această poziție i-a atras critici dure din partea Siebenbürger Bote, însă din vara aceluiași an s-a distanțat de mișcarea maghiară. În 1849 a revenit la Viena și a colaborat la Augsburger Allgemeine Zeitung. A murit de holeră la numai 24 de ani.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979
Deși viața sa a fost scurtă, Marlin a lăsat o operă variată, cu romane, povestiri și poezii considerate inovatoare pentru literatura germană transilvăneană a epocii. În ciclul Geschichten des Ostens (Povestiri din Est) a surprins diversitatea lumii sud-est europene. Primul său roman, Attila, are drept protagonist pe Walamir, conducătorul goților, iar în nuvele precum Das einsame Haus, Baba Noak sau Der Walache se regăsesc teme similare. Postum, a fost publicat fragmentul de roman Horra, inspirat din viața românilor din Transilvania. A manifestat interes și pentru poezia populară românească și a scris o piesă de teatru, Klara von Visegrad, pierdută ulterior.
Lucrări
- Politische Kreuzzüge im Sachsenland, Hermannstadt (Sibiu), 1847
- Attila, Zuchtruthe Gottes, Beben der Welt, 3 vol., Heckenast, Pest, 1847
- Sulamith, 2 vol., Pest, 1848
- Jenseits der Wälder, Siebenbürgische Erzählungen, 2 vol., Pest, 1850
- Ausgewählte Schriften, ed. Astrid Connerth, Editura de Stat, București, 1958.
Jurnal FM 