Joi, 28 aprilie, a avut loc, la Rubik Hub, ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 30, 2022
Întrunirea a fost condusă de Dumitru Buzatu, președintele în exercițiu al CDR Nord-Est și moderată de Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.
A fost aprobat Raportul de Activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru anul 2021, s-a discutat despre evoluția POR 2014-2020 în regiune și despre viitorul POR 2021-2027, printre alte subiecte de pe Ordinea de zi.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului:

„Am participat astăzi, alături de omologii mei din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Vaslui, la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, pe a cărei ordine de zi au figurat următoarele puncte:
➢Informare privind activitatea ADR Nord – Est
➢Informare privind evoluția POR 2014 – 2020 în regiunea Nord – Est
➢Informare privind POR 2021-2027
➢Hotărâri privind aprobarea Raportului de activitate al Agenției pentru anul 2021, a execuției bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțului contabil și raportului comisiei de cenzori pentru același an
➢Hotărâre privind aprobarea aderării Regiunii Nord – Est prin intermediul ADR Nord – Est la initiativa Vanguard
➢Hotărâre privind avizarea contractelor aferente implementării proiectelor în care ADR Nord – Est este beneficiar direct sau partener.
Inițiativa Vanguard:
Alianța de 44 regiuni europene dedicate:
➢ modernizării industriale
➢ competitivității
➢ internaționalizării lanțurilor valorice europene
Membrii inițiativei Vanguard sunt autorități regionale (sau echivalente) responsabile de implementarea unei strategii de specializare inteligentă.”