Jean Ferrat, poet, compozitor și cântăreț francez

Jean Tenenbaum, cunoscut sub numele de scenă Jean Ferrat (n. 26 decembrie 1930, Vaucresson, Île-de-France, Franța – d. 13 martie 2010, Aubenas, Rhône-Alpes, Franța), a fost un poet, compozitor și cântăreț francez, evreu de origine.

Jean Tenenbaum s-a născut într-o familie modestă, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai unui bijutier și al unui producător de flori artificiale. În 1935, familia sa s-a mutat la Versailles. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tatăl său, de origine evreiască, a fost deportat la Auschwitz, unde a murit. Jean, în vârstă de 11 ani, a fost salvat de militanți comuniști. După abandonarea studiilor pentru a-și sprijini familia, s-a îndreptat către lumea artistică, fiind inițial atras de teatru. A colaborat cu Jean Vilar, dar s-a consacrat ulterior muzicii.

Jean Ferrat (chanteur)

Guy Thomas & Marie-Thérèse Grappe & Arnaud 25 – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Jean Ferrat (chanteur).jpg
• Încărcată: 14 martie 2010

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Ferrat#/media/Fi%C8%99ier:Jean_Ferrat_(chanteur).jpg

Adoptând numele Jean Ferrat (inspirat de Saint-Jean-Cap-Ferrat), a început să cânte în cabaretele pariziene, interpretând piese din repertoriul lui Yves Montand. În 1956, a adaptat și pus pe muzică poezia „Les Yeux d’Elsa” de Louis Aragon, marcându-și intrarea în lumea cântecului francez și câștigând un public care aprecia poeziile profunde, articulate cu vocea sa caldă și captivantă.

Jean Ferrat a câștigat recunoaștere cu piese precum „Ma môme” (1960) și „Deux enfants au soleil” (1961). În 1963, albumul său „Nuit et brouillard”, un omagiu adus victimelor deportării, a impresionat atât publicul, cât și critica. Angajat în denunțarea nedreptăților istorice și sociale, Ferrat a devenit un simbol al lirismului popular.

Mutându-se în Ardèche, unde a dedicat cântecul „La Montagne” (1964) regiunii, Ferrat a cultivat imaginea unui bard ecologist. Deși apropiat de Partidul Comunist Francez, nu a devenit membru, distanțându-se uneori de politica partidului și a Uniunii Sovietice, așa cum reflectă piesa „Le Bilan” (1980).

În 1971, Ferrat a lansat albumul „Ferrat chante Aragon”, în care s-a remarcat prin adaptarea poeziilor lui Aragon, precum „Nous dormirons ensemble”, „C’est si peu dire que je t’aime” și „Aimer à perdre la raison”. În 1975, albumul „La femme est l’avenir de l’homme” a devenit un manifest al egalității de gen.

De-a lungul carierei, Ferrat a fost adesea în conflict cu cenzura radioului și televiziunii din Franța, dar acest lucru nu i-a afectat popularitatea.

Jean Ferrat a decis să se retragă treptat din viața publică în anii ’70, alegând să locuiască în satul Antraigues-sur-Volane din Ardèche, unde a devenit un membru activ al comunității locale. Ultimul său album de studio, lansat în 1994, include șaisprezece poezii inedite ale lui Aragon, marcând un final poetic al carierei sale.

Pe 13 martie 2010, Ferrat a murit la Aubenas, dar moștenirea sa artistică rămâne vie prin cântecele și poeziile care continuă să inspire generații.

Discografie

• 1961: Deux enfants au soleil („Ma môme”, „Federico Garcia Lorca”)
• 1963: Nuit et brouillard („C’est beau la vie”, „Nous dormirons ensemble”)
• 1964: La Montagne („Que serais-je sans toi”, „Hourrah !”)
• 1965: Potemkine („C’est toujours la première fois”, „On ne voit pas le temps passer”)
• 1971: Ferrat chante Aragon („Le Malheur d’aimer”, „Robert le Diable”)
• 1980: Ferrat 80 („Le Bilan”, „L’amour est cerise”) – certificat disc de platină
• 1995: Ferrat chante Aragon Vol. 2 („Complainte de Pablo Neruda”, „Les feux de Paris”)

Jean Ferrat a avut apariții cameo în filme precum:

• 1959: Un martor în oraș, regia Édouard Molinaro
• 1962: Vivre sa vie, regia Jean-Luc Godard – scena în care cântă „Ma môme”

Creația sa artistică, marcată de poezie, angajament social și o voce unică, îl plasează pe Jean Ferrat printre marile figuri ale muzicii franceze.

Sursa: https://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/Jean_Ferrat/119356