Jean Alexandru Steriadi a fost un pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 23, 2021
Jean Alexandru Steriadi (n. 29 octombrie 1880, București, România – d. 23 noiembrie 1956, București, România),a fost profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru titular al Academiei Române din anul 1948.
A studiat la București cu George Demetrescu Mirea în cadrul Școlii de Belle Arte din București, între anii 1896 până în 1901, apoi la Academia Regală din München[2] și ulterior la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Alexandru_Steriadi#/media/Fi%C8%99ier:Jean_Alexandru_Steriadi_(1).jpg

Hamali în portul Brăila
Steriadi a introdus sistemul organizării prin rotație a expozițiilor personale ale membrilor societății.
În anul 1930, artistul a primit Premiul național de pictură și în mod implicit o recunoaștere oficială a întregii activități pe tărâmul artelor de-a lungul unui parcurs de treizeci de ani.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Alexandru_Steriadi
Jurnal FM 