Jandarmii de la Gruparea Mobilă, prezenți pe lacurile Galbeni și Răcăciuni
#Postat de Florin Craciun on aprilie 26, 2021
În acest sfârșit de săptămână, Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău au continuat activitățile de prevenire a braconajului piscicol pe raza comunelor Orbeni, Galbeni și Răcăciuni din județul Bacău, împreună cu lucrători din cadrul Agenției Naționale prentru Pescuit și Acvacultură.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma patrulărilor cu ambarcațiunile A.N.P.A. au fost scoase din lacul de acumulare de pe raza comunei Orbeni cinci plase de pescuit cu lungimea de 70 de metri fiecare, peștele fiind eliberat în mediul acvatic.
De la începutul prohibiției și până în prezent, jandarmii băcăuani de la Gruparea Mobilă au aplicat patru avertismente scrise pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul și acvacultura.
Jurnal FM 