Jandarmii care au salvat o fetiță de la înec au primit Emblema de Onoare (Foto)
#Postat de Florin Craciun on decembrie 17, 2024
51 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și aviatori au primit Emblema de Onoare pentru merite deosebite dovedite pe timpul intervențiilor și misiunilor încredințate, dar și pentru acțiuni de salvare desfășurate în afara orelor de program. Distincțiile au fost înmânate de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în cadrul unei ceremonii organizate luni, 16 decembrie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.




La acest eveniment au participat reprezentați ai conducerii ministerului, șefi ai structurilor centrale și subordonate ale MAI, precum și membri ai familiilor celor care au primit distincții.
Printre cei care au primit Emblema de Onoare se numără subofițerii Florin Sfârlog și Cătălin Balmuș, doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care, la sfârșitul lunii iunie, au salvat o fetiță de nici doi ani care se înecase după ce a căzut cu mama și ceilalți frățiori în apa râului Tazlău.


Mama a intrat în apă să-i salveze pe cei doi băieți, dar a alunecat și a căzut cu cea mică în apă. Au reușit să iasă cu toții din apă, dar din păcate fetița nu mai respira. Unul dintre jandarmi a început manevrele de resuscitare și a reușit să o readucă la viață pe fetiță, în timp ce colegul său ținea permanent legătura cu operatorul 112.

“Fetița salvată de jandarmii băcăuani de la înec împlinește astăzi 2 ani, iar în această zi specială, cei doi jandarmi care au intervenit pentru a o salva au fost premiați cu Emblema de Onoare de către ministrul Afacerilor Interne. Evenimentul subliniază nu doar salvarea micuței, ci și dedicarea și curajul celor care lucrează pentru a proteja viețile cetățenilor.

Fetița salvată este sănătoasă și fericită, fiind un simbol al speranței. În același timp, jandarmii care au intervenit au primit o distincție deosebită: Emblema de Onoare, o recunoaștere oficială a curajului și devotamentului lor în protejarea vieților cetățenilor. Ministrul Afacerilor Interne le-a oferit această distincție ca semn al respectului și al aprecierei față de actul lor de bravură.
Astfel, ziua de 16.12.2024 reprezintă o celebrare a curajului și sacrificiului, dar și a legăturii speciale dintre oamenii care muncesc pentru binele comun și cei care beneficiază de protecția lor”- este mesajul transmis de IJJ Bacău.