Jandarmii brașoveni au dat startul Zilei Jandarmeriei Române cu o campanie de donare de sânge (video)
#Postat de Carmen Vintu on martie 26, 2024
Jandarmii brașoveni au dat startul Zilei Jandarmeriei Române cu o campanie de donare de sânge. Marți, 26 martie 2024, Jandarmeria Brașov a dat startul seriei de evenimente dedicate Zilei Jandarmeriei Române prin tradiționala campanie de donare de sânge.

Jandarmii brașoveni au dat startul Zilei Jandarmeriei Române
Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” se organizează anual la nivelul Jandarmeriei Române, iar anul acesta peste 150 de jandarmi din Brașov au participat la această acțiune umanitară.
VIDEO
Gestul jandarmilor brașoveni de a dona sânge demonstrează altruismul și solidaritatea lor cu cei aflați în dificultate. Campania a reunit jandarmi atât din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov, cât și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov.
Jandarmii brașoveni sunt convinși că gestul lor va inspira și alți colegi să se alăture campaniilor viitoare de donare de sânge, contribuind astfel la salvarea de vieți omenești.
Pe lângă campania de donare de sânge, Jandarmeria Brașov a pregătit pentru Ziua Jandarmeriei Române o serie de alte evenimente, care au ca scop să prezinte publicului larg activitatea jandarmilor și să consolideze relația dintre Jandarmerie și cetățeni.
Jandarmeria Brașov a transmis:
„Am deschis seria activităților prilejuite de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române cu tradiționala campanie de donare de sânge.
Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” se desfășoară anual la nivelul Jandarmeriei Române, iar peste 150 de jandarmi aparținând celor două unități din Brașov au participat, ca în fiecare an de altfel, la această campanie de suflet a Jandarmeriei.
Suntem convinși că gestul nostru tradițional de a dona pentru sănătatea altor cetățeni aflați în dificultate, a intrat în conștiința colegilor noștri și vor răspunde prezent ori de câte ori este nevoie de ajutorul lor.
La campanie au participat, asa cum am precizat și mai sus, jandarmi aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov și ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov”.
Jurnal FM 