S-a întâmplat la 29 decembrie 1825
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 29, 2021
S-a întâmplat în 29 decembrie 1825: A murit pictorul francez Jacques- Louis David, şeful şcolii neoclasice din Franţa (n. 1748). Jacques-Louis David a fost un pictor cu o personalitate complexă, atât în plan artistic, cât şi politic, reflectând astfel dramaticele transformări şi turbulenţe istorice ale timpului său. Practic nici un artist al acelori vremuri nu se putea sustrage implicărilor politice şi nu putea afişa o neutralitate civică. Înainte de romanticul Eugene Delacroix („Libertatea conducând poporul” – 1830) sau de Picasso („Guernica” – 1937), dar în acelaşi epocă cu Goya („3 mai 1808: Executarea apărătorilor Madridului” – 1814), neoclasicul David a demonstrat imensul potenţial propagandistic al picturii, atât în slujba unor idei, cât şi în beneficiul unor personalităţi.
Jacques-Louis David s-a născut la Paris, la 30 august 1748. A primit o educaţie de excepţie la Colegiul Quatre Nations. În perioada studiilor, s-a preocupat de desen, acordând acestei pasiuni o mare parte din timp.În 1764, după ce a făcut primele cursuri de desen la Académie de Saint-Luc, din Paris, Jacques-Louis David s-a opus celor din familie, care au dorit ca el să urmeze arhitectura. A plecat să studieze pictura cu François Boucher (n. 1703 – m. 1770), unul dintre cei mai importanţi pictor din aceea vreme, care era o rudă îndepărtată a sa. Boucher, un pictor rococo, nu şi-a asumat tutela lui, considerându-se prea bătrân şi a decis să-l trimită la prietenului său, Joseph-Marie Vien (n. 1716 – m. 1809), un pictor care a îmbrăţişat latura clasică a stilului rococo.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jacques-Louis_David#/media/Fi%C8%99ier:David_Self_Portrait.jpg
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 