ISU Brașov desfășoară „Maratonul resuscitării”, eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor de dimensiuni crescute
#Postat de Carmen Vintu on martie 3, 2023
Primul ajutor este o necesitate, iar diferența dintre a avea sau nu cunoștințele de bază în acordarea primului ajutor poate salva o viață: la școală, pe stradă, acasă sau la locul de muncă.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate de noi pentru marcarea săptămânii Protecției Civile din România (25 februarie – 04 Martie), ne-am propus organizarea primei ediții a Maratonului Resuscitării, eveniment care va avea loc la Coresi Shopping Resort astăzi, 03.03.2023, în intervalul orar 12.00 – 18.00.
Maratonul resuscitării este un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor de dimensiuni crescute, având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți. În cadrul evenimentului, medici, pompieri paramedici, asistenți, formatori și voluntari ai ISU Brasov îi vor învăța pe cei dornici măsurile de prim ajutor în cazul unui stop cardio-respirator.
Cei care ne vor vizita vor învăța și vor efectua practic manevre de resuscitare, de dezobstrucție căi aeriene și poziție laterală de siguranță, folosind echipamente de instruire specifice. Le mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru găzduirea și susținerea oferită în realizarea acestui eveniment precum și tuturor celor celor ne-au susținut și s-au implicat de-a lungul anilor în creșterea nivelului de conștientizare și a importanței cunoașterii acordării primului ajutor în situații de urgență.
„Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!”
Sursa: ISU Brașov/3 martie 2023