ISU Bacău: Alertă de URGENȚĂ EXTREMĂ prin RO-ALERT!
#Postat de Florin Craciun on octombrie 22, 2020
Un mesaj de Alertă de URGENȚĂ EXTREMĂ a fost transmis de ISU Bacău, prin RO-ALERT, în această dimineață.

Mesajul a fost transmis în cele OPT unități administrative teritoriale din județul Bacău – Itești, Săucești, Letea Veche, Bacău, Măgura, Hemeiuș, Sărata, Filipești, unde rata de infectare cu coronavirus este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

„ATENȚIE! În municipiul Bacău nivelul de răspândire a noului SARS-Cov-2 este unul RIDICAT, peste 3 la o mie de locuitori.
RESPECTAȚI măsurile dispuse în H G. 856/14 10 2020 și Hotărârea CJSU Bacău 44/15 10.2020
Purtați corect MASCA, acoperind nasul și gură, în toate spațiile publice închise și deschise.
Păstrați DISTANȚA de minim 2 metri față de alte persoane.
Mențineți IGIENA MÂINILOR, evitați contactul cu suprafețe comune și DEZINFECTAȚI-VĂ după fiecare atingere a unui obiect posibil contaminat!
Folosiți numărul de urgențe 112 dacă aveți urgențe reale. ISU BC”