ISU Bacău a câștigat etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iulie 26, 2024
Timp de două zile, loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență Bacău, Botoșani, Iaşi, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea și-au testat abilitățile specifice în cadrul Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, etapa zonală.

În urma celor patru probe parcurse, respectiv scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 metri, ștafeta 4X100 și realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă, clasamentul general este următorul:

Locul 1 – ISU Bacău
Locul 2 – ISU Botosani
Locul 3 – ISU Suceava
Locul 4 – ISU Iași
Locul 5 – ISU Vrancea
Locul 6 – ISU Vaslui

“Ne-am bucurat ca în acest an să fim gazdele competiției și, totodată, să participăm alături de cei mai buni pompieri din zona Moldovei.







Îi felicităm pe toți participanții și le transmitem întreaga noastră apreciere pentru profesionalismul demonstrat, nu doar în cadrul competiției, ci și în misiunile încredințate”-este mesajul transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău.
Jurnal FM 