Irina Bădescu, filolog, profesoară, traducătoare, cercetătoare română
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 4, 2025
Irina Bădescu (n. 4 noiembrie 1938, Cluj – d. 18 aprilie 2019, București) a fost una dintre cele mai remarcabile personalități ale mediului universitar românesc, profesor, cercetător și traducător de excepție, specializată în literatura franceză a secolului al XVIII-lea și în civilizația franceză a Vechiului Regim.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pen-feather-pen-ink-gold-writing-631321
Sursa foto: https://edituraspandugino.ro/
Prin activitatea sa științifică amplă, Irina Bădescu s-a afirmat ca un nume de referință în domeniul teoriei literare, al francofoniei, al literaturii canadiene și al istoriei intelectuale europene. A publicat zeci de studii și articole în reviste academice de prestigiu din țară și din străinătate, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetării literare românești în context internațional.
A participat la numeroase colocvii și congrese internaționale, fiind totodată organizatoarea unor importante reuniuni științifice, care au reunit specialiști din întreaga lume. Domeniile sale de interes – literatura franceză, semiotica, literatura comparată și istoria mentalităților – au reprezentat direcții majore în activitatea sa didactică și de cercetare, în care Irina Bădescu a adus contribuții de prim rang, recunoscute pe plan național și internațional.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/dumitru-d-patrascanu
Jurnal FM 