Current track

Title

Artist


IPJ Bacău: Cum s-a petrecut tragedia de pe DN 2, de la Răcăciuni (Foto)

#Postat de on ianuarie 9, 2024

Polițiștii rutieri au întocmit raportul preliminar în legătură cu accidentul care s-a petrecut în această seară pe DN 2, la Răcăciuni, soldat cu decesul a doi copii și rănirea altor cinci persoane.

Potrivit IPJ Bacău, un conducător auto de 28 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe sensul de mers Bacău – Adjud, a pierdut controlul directiei, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore. În autoturism se mai aflau 3 adulți și 4 minori. 

Accidentul s-a soldat cu decesul unui copil de un an și a unuia de trei ani, aflați pe bancheta din spate, declarați declarați după resuscitare, țoferul și pasagerul din față, de 30 de ani-răniți grav, doi copii, de 1 și 6 ani, pasageri în spate-răniți ușor, două femei (23 si 28 ani), pasageri spate – rănite usor. Trafic blocat a fost blocat pe ambele sensuri pentru intervenție.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *