Iosif Szabo, botanist, farmacist și medic român de origine germană
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 15, 2025
Iosif Szabo (uneori Sabo) (n. martie 1803, Marosbogát, Transilvania, Imperiul Austro-Ungar – d. 15 decembrie 1874, Iași) a fost un botanist, farmacist și medic de origine germană, membru de onoare al Academiei Române.
Iosif Szabo s-a născut în Transilvania și a urmat studiile de medicină la Iena, unde a obținut doctoratul în 1852. În același an, s-a stabilit în Moldova, unde a obținut dreptul de a practica medicina și a devenit asistent la Secția medicală a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, începând din 1853.
În 1863, a fost transferat la ospiciul pentru săraci, bătrâni și infirmi de la Galata, pe care l-a condus în calitate de director.
Pe lângă activitatea medicală, Iosif Szabo s-a dedicat și botanicii, fiind autorul lucrării Descrierea florei Moldovei sub raportul științific, tehnic, economic, al medicinei legale și populare, din 1841, în care descria peste 2.000 de specii de plante din Moldova. Lucrarea, care din păcate a rămas doar în manuscris și s-a pierdut ulterior, a fost păstrată parțial prin ierbarul aflat la Muzeul de Istorie Naturală din Iași.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Szabo#/media/Fi%C8%99ier:Iosif_Szabo.jpg
În 1856, împreună cu Nicolae Istrati și Anastasie Fătu, Iosif Szabo a fost unul dintre fondatorii Grădinii Botanice din Iași. Tot alături de Jacob Czihak, a redactat lucrarea Heil und Nahrungsmittel Farbstoff, Nutz und Hausgerathe welche die Ost-Romanen Moldauer und Wallachen aus dem Pflanzenreiche Gewinnen, considerată prima lucrare de farmacologie din literatura română.
Iosif Szabo a fost, de asemenea, un activ popularizator al științei. Alături de doctorul Constantin Vârnav, a contribuit la editarea revistei Povățuitorul sănătății și al economiei, prima revistă de popularizare științifică din România și precursor al primei publicații medicale românești.
În 1872, Iosif Szabo a fost ales membru de onoare al Societății Academice Romănia în cadrul ședinței din 30 august, alături de Jacob Czihak (medic și naturalist) și Alexandru Cihac (filolog), tată și fiu din Iași.
Jurnal FM 