Ion Vianu, medic și scriitor român

Ion Vianu (15 aprilie 1934, București – 20 iunie 2024) a fost un reputat medic psihiatru și scriitor român, cunoscut atât pentru activitatea sa profesională, cât și pentru implicarea civică.

Fiul criticului literar Tudor Vianu și al Elenei Irimescu, provenind dintr-o familie cu tradiție medicală, Ion Vianu a studiat inițial limbile clasice la Facultatea de Filologie din București (1952–1954), apoi s-a orientat spre medicină. Din 1963 a lucrat ca preparator la Clinica Universitară de Psihiatrie din București.

În 1977 a emigrat în Elveția, după ce s-a implicat în mișcarea inițiată de Paul Goma, semnând apelul acestuia. În exil, s-a remarcat prin intervențiile la Radio Europa Liberă, unde a criticat folosirea abuzivă a psihiatriei în scopuri politice.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Vianu#/media/Fișier:Ion_Vianu_(Revista_22).jpg

După Revoluția din 1989, a revenit frecvent în România, implicându-se activ în demascarea psihiatriei politice din perioada comunistă. A publicat articole și eseuri în reviste precum 22, Dilema Veche și România liberă. După pensionare, s-a stabilit definitiv în țară și s-a dedicat scrisului.

Opera sa literară include romane și eseuri importante, precum Caietele lui Ozias și Vasiliu, foi volante (parte a trilogiei neterminate „Arhiva Trădării și a Mâniei”), Paramnezii (despre exil și întoarcere), Necredinciosul (inspirat din experiența medicală) sau Amor intellectualis, un roman autobiografic apreciat critic.

A primit numeroase distincții, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1976) și titlul de „Cartea Anului 2010” pentru Amor intellectualis, acordat de revista România Literară, precum și premii din partea Radio România Cultural și Uniunea Scriitorilor din România.