Ion Teoreanu, chimist român

Ion Teoreanu, (12 noiembrie 1929 – 10 noiembrie 2013), a fost un chimist, profesor universitar și fost ministru al educației, personalitate de seamă a învățământului tehnic și cercetării științifice românești.

Absolvent al Institutului Politehnic din București (promoția 1952/1953), specialitatea Tehnologia materialelor de construcții, Ion Teoreanu a obținut titlul de doctor în științe în anul 1962, cu teza Contribuții la studiul procesului de fluidizare, iar în 1971 a devenit doctor docent.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/laboratory-apparatus-equipment-217041

Sursa foto: https://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-2-2014/in-memoriam-profesor-doctor-docent-in-stiinte-ion-teoreanu_4327.html

Și-a început activitatea didactică la Catedra de Procese și Operații în Industria Chimică, condusă de academicianul Emilian Bratu, apoi s-a alăturat Catedrei de Materiale de Construcții și Ceramică, sub îndrumarea profesorului Șerban Solacolu. A parcurs toate treptele universitare, devenind profesor universitar în 1968, la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității Politehnica București.

De-a lungul carierei, profesorul Teoreanu a format generații de specialiști, coordonând 37 de teze de doctorat. A publicat 16 tratate și monografii, între care se remarcă volumul fundamental Tehnologia lianților și betoanelor (1967, reeditat în 1972 și 1993).

A fost autorul a peste 420 de lucrări științifice, dintre care 145 publicate în reviste internaționale, precum și coautor a 19 brevete de invenție. Rezultatele cercetărilor sale în domeniul materialelor oxidice și al ceramicii tehnice au fost frecvent citate și recunoscute la nivel internațional.

Ion Teoreanu a fost fondatorul Revistei de Materiale de Construcții (1971), devenită ulterior Revista Română de Materiale, și inițiatorul Conferinței Naționale de Chimie și Ingineria Materialelor Oxidice (CONSILOX), evenimente de referință pentru cercetarea românească.

A condus Societatea Română de Ceramică (CEROM), participând activ la organizarea de simpozioane și conferințe naționale și internaționale. În 2002 a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România, iar în 2004 – membru titular, fiind ales ulterior vicepreședinte al Secției de Inginerie Chimică.

Între 1982 și 1989, Ion Teoreanu a deținut funcția de ministru al Educației și Învățământului în guvernele Ilie Verdeț și Constantin Dăscălescu, implicându-se în reorganizarea învățământului superior și în promovarea cercetării tehnice.

Pentru contribuțiile sale, a fost decorat cu:

• Ordinul Muncii, clasa a III-a (1964);
• Ordinul „Tudor Vladimirescu”, clasa a IV-a (1966);
• Ordinul „Meritul Științific”, clasa a II-a (1981).

A primit, de asemenea, premii ale Academiei Române și numeroase distincții profesionale pentru activitatea științifică și didactică.