S-a întâmplat în 24 iunie 1818
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 24, 2021
S-a întâmplat în 24 iunie 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist, întemeietorul şcolii româneşti de agronomie, membru al Academiei Române; a organizat primul serviciu de statistică din Moldova.Ion Ionescu de la Brad (d. 16 decembrie/30 decembrie 1891, Brad, comuna Filipeni, judeţul Bacău), agronom, economist, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 din Muntenia, a promovat agricultura bazată pe metodele tehnice moderne şi pe principii economice de organizare. A contribuit la dezvoltarea ştiinţelor agronomice în România şi este precursor al silviculturii româneşti. A susţinut neîncetat dreptul ţăranilor la împroprietărire.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ionescu_de_la_Brad#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Ionescu_de_la_Brad1.jpg
S-a născut la 24 iunie 1818 la Roman într-o veche familie românească. Părinţii săi, Ion şi Safta Isăcescu erau de condiţie modestă. La vârsta de 7 ani, împreună cu fratele său Nicolae Ionescu, a fost dat la şcoala de la Episcopie din Roman, unde a învăţat în greceşte. Apoi a trecut pe la Biserica Albă şi pe la şcoala domnească din Roman, unde a fost botezat „Ionescu” şi unde a învăţat în româneşte.
Gimnaziul l-a urmat la şcoala Trei Ierarhi din Iaşi, unde a învăţat istoria şi retorica cu Gheorghe Săulescu, latina şi matematica cu Vasile Fabian şi filosofia cu Eftimie Murgu. Fiindcă era un elev excepţional, directorul Gheorghe Asachi, l-a trecut la Academia Mihăileană, unde a îndeplinit şi funcţia de profesor pentru clasele gimnaziale, iar mai apoi profesor de română şi de istorie universală de treapta a doua. Rezultatele sale îl recomandau tot mai mult către filologie şi literatură, însă contextul economic de profundă schimbare instaurat după Pacea de la Adrianopol şi obţinerea libertăţii comerţului, a schimbat priorităţile multora dintre studenţi şi pe a tânărului Ionescu. De remarcat că în această perioadă a studiat franceza cu profesorul francez Maisonabe (rector al Academiei), acelaşi care l-a îndemnat şi apoi l-a ajutat să-şi continue studiile superioare în Franţa.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-24-iunie-1818/