Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, filolog și om politic român
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 27, 2026
Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște – d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic, considerat unul dintre fondatorii culturii române moderne. A jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii românești prin inițierea unor proiecte enciclopedice și fiind unul dintre autorii de marcă ai perioadei pașoptiste.
În 1820, la vârsta majoratului, a devenit profesor la Școala de pe lângă Mănăstirea Sf. Sava din București, înființată de Gheorghe Lazăr. În 1829, a înființat prima gazetă în limba română tipărită în țară, Curierul românesc, publicație ce a apărut cu unele întreruperi până în 1859. De asemenea, a inițiat traducerea unor lucrări din literaturile străine în cadrul proiectului Biblioteca universală. Este cunoscut pentru traducerea poeziilor lui Alphonse de Lamartine, lucrări care au marcat începuturile curentului romantic în literatura română.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade-R%C4%83dulescu#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Heliade_Radulescu_Popp.jpg
În 1828, a publicat la Sibiu o Gramatică românească, iar în lingvistică, a susținut italianizarea vocabularului și simplificarea alfabetului chirilic al limbii române, combinându-l cu caractere latine, creând astfel „alfabetul de tranziție”. A redactat, de asemenea, Proclamația de la Islaz (1848), un document important al mișcării pașoptiste, care a fost citit pe 9 iunie 1848 de către Comitetul revoluționar din Țara Românească.
După 1848, Ion Heliade-Rădulescu a fost exilat în Franța. A fost și unul dintre membrii fondatori ai Societății Literare Române în 1866, care, un an mai târziu, s-a transformat în Societatea Academică Română, al cărei prim președinte a fost între 1867 și 1870.
Printre lucrările sale remarcabile se numără: Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze și de poezie (1836), Paralelism între dialectele român și italian sau Forma ori gramatica acestor două dialecte (1841), Souvenirs et impressions d’un proscrit (Paris, 1850) și Echilibru între antitezi sau Spiritul și material (1869).
Sursa: https://mnlr.ro/muzeul-digital/ion-heliade-radulescu/
Jurnal FM 