Ion Haiduc este un actor român de teatru și film
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 3, 2021
Actorul Ion Haiduc s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea și este urmașul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică și teatru, se pare că a moștenit talentul și înclinația pentru artă. Datorită meseriei părinților, în copilărie s-a mutat des și a călătorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmației, la Salonta și la Timișoara, unde a absolvit liceul pedagogic. A fost căsătorit cu Gina, timp de 21 de ani și au împreună o fiică, Bianca Ioana, de la care a primit două nepoțele superbe. Bianca a cochetat și ea cu actoria și a jucat alături de tatăl său în Richard al III-lea.
Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Școala de Artă de la Timișoara și secția ei de Teatru. A dat examen la IATC și a intrat din prima încercare. Este credincios, iar Dumnezeu i-a dăruit talent și har. Realizările lui, deși par uneori inexplicabile, provin din credința sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră și acționează asupra lui ca un ghid. Ion Haiduc își urmărește cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-și pune în aplicare planurile, inteligență creatoare și este total dedicat pasiunilor sale, familia și meseria. Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu ușurință de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăți de suflet elevilor săi.
Înainte de 1989, Ion Haiduc a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice și din scenarii bazate pe romane și nuvele clasice. După 1990, îl regăsim pe actorul Ion Haiduc în cele mai diverse ipostaze, care atestă alte valențe ale talentului său, un potențial și o energie uimitoare. În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an și a interpretat, în același timp și roluri pe scena teatrului Notarra.
-
- Vlad (2019) – Petre Anuței Trailer
- Apostolul Bologa (2018) – Vidor Trailer
- The Tricked Husband / Soţul păcălit (2016)
- The Visitor / Vizitatorul (2016) – Felix Trailer
- Cel Ales (2015) – dr. Molnar Trailer
- Friday Night / Vineri seară (2014) – Amza Trailer
- Vineri seara (2014) – Amza
- Fluss des Lebens (2013)
- The Last Cry of the Dragon / Ultimul strigăt al balaurului (2013) – Amza Trailer
- Gun of the Black Sun (2011) – profesorul Dragoş Trailer
- La bani, la cap, la oase (2010) – Crănescu zis „Oase” Trailer
- Narcisa sălbatică (2010) – Octavian
- Clopotul (2009) – turnator Trailer
- Ghouls (2008) – Bogdan Trailer
- 15 (2005) – Directorul Trailer
- Le domaine perdu (2005)
- Michelangelo Superstar (2005)
- Still Center / Buricul pamantului (2005) – Man with goat
- My Name Is Modesty: A Modesty Blaise Adventure (2004) – High Roller
- Boudica / Regina razboinica (2003)
- Dulcea saună a morții (2003) – Buzatul
- Mimic: Sentinel / Cauză și efect 3 (2003) – Moustache
- Amen. / Amen (2002) – Controlor
- Valsul lebedelor (2002)
- Train Quest (2001) – Conductor
- Code inconnu: Recit incomplet de divers voyages / Cod necunoscut (2000) – Man in Squat
- Manipularea (2000)
- Aliens in the Wild, Wild West (1999) – Prophet
- Phantom Town / Orasul fantoma (1999) – Cowboy
- Clockmaker / Ceasornicarul (1998) – Penny Pitcher
- Subspecies 4: Bloodstorm (1998) – Lt. Marin
- The Secret Kingdom / Regatul secret (1998) – Stitch
- The Shrunken City / Orasul in miniatura (1998) – Şofer de camion
- Aerisirea (1997)
- Nekro (1997)
- Omul zilei (1997)
- Magic in the Mirror (1996) – Dabble
- Magic in the Mirror: Fowl Play (1996) – Dabble
- Spellbreaker: Secret of the Leprechauns (1996) – Wizard
- Last Gasp / Ultima suflare (1995) – Foreman
- Leapin’ Leprechauns (1995) – Wizard
- Bloodlust: Subspecies III (1994) – Lieutenant Marin
- Dark Angel: The Ascent (1994) – Hoţ
- Trancers 4: Jack of Swords / Trancers 4 (1994)
- Trancers 5: Sudden Deth (1994) – Angelo
- Bloodstone: Subspecies II (1993) – Lt. Marin
- Doi haiduci și o crâșmăriță (1993)
- Mandroid (1993) – The Mute
- Privește înainte cu mânie (1993) – Pasca, prietenul lui Ciugudean Trailer
- Divorț… din dragoste (1991)
- Vanatoarea de lilieci (1991) – Pavel
- Prințul negru (1988)
- Flăcări pe comori (1987) Trailer
- Cale libera (1986)
- Pădureanca (1986) Trailer
Jurnal FM 