Ion Grigore Ghica, politician și diplomat român

Ion Grigore Ghica (n. 10 decembrie 1830, Iaşi, judeţul Iaşi – d. 21 martie 1891, Petersburg, Rusia) a fost un politician, diplomat și militar de carieră.
Fiul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, și al Elenei Sturdza, fiica primului domnitor român al Moldovei de după perioada fanariotă, Ioniță Sandu Sturdza.

A studiat în Elveția, la Fribourg și Paris (1843-1848). După o scurtă perioadă în care s-a întors în țară și s-a înrolat în armata Moldovei, a continuat studiile la Geneva (1849-1851), urmând cursuri de artă militară, filosofie și drept. În 1853, în timpul domniei tatălui său, când a fost promovat la gradul de colonel, a ocupat diverse funcții administrative și politice: dregător al Județului Iași, membru al Înaltului Divan Domnesc și secretar de stat (1853 și 1856).

Sursa foto: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Fișier:Ioan_Gr._Ghica.jpg

Ion Gr. Ghica a fost un susținător al unioniștilor și a făcut parte din adunarea Electivă, unde a militau pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. După Unirea Principatelor, a deținut mai multe funcții politice în guvernele de la Iași și București, apoi în guvernul unic de la București: Ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Mihail Kogălniceanu (1860-1861), Comandant al Garnizoanei din Iași, adjutant personal al domnitorului și Ministru de Război în guvernele conduse de Anastase Panu și Alexandru C. Moruzi (1861-1862) atât la Iași, cât și la București în guvernul Dimitrie Ghica (1861).

După unificarea administrativă, a fost numit Ministru de Război în guvernele Barbu Catargiu și Nicolae Crețulescu (22 ianuarie 1862 – 30 septembrie 1862), Ministru al Afacerilor Străine (30 septembrie 1862 – 17 august 1863) și, pentru o perioadă de zece zile, ad-interim la Lucrări Publice. După lovitura de stat organizată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe 20 mai 1864, și nemulțumit de politica acestuia, s-a alăturat „monstruoasei coaliții” care l-a înlăturat pe Cuza pe 11 februarie 1866. În timpul domniei regelui Carol I, Ghica a fost deputat în Adunarea Constituantă și Ministru de Război (11 mai – 6 august 1866) în guvernele Lascăr Catargiu și Ion Ghica.

Începând din 1872, din cauza unor neînțelegeri cu noua conducere, și-a început cariera diplomatică ca agent diplomatic la Constantinopol (1872-1877). A fost atașat pe lângă țarul Rusiei, Alexandru II, în timpul Războiului de Independență (aprilie 1877 – 1878), iar ulterior a fost trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Petersburg (1878-1881).

Ion Grigore Ghica a fost un apărător remarcabil al intereselor României în afaceri externe, demonstrând abilități deosebite și făcând servicii importante țării, în condiții extrem de dificile care necesită un tact și o prezență de spirit deosebite.

Bibliografie
Stan, Stoica (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_Grigore_Ghica