Ion Brad a fost un diplomat, poet, romancier, traducător și scriitor român, unul dintre exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii 1950 și 1960
#Postat de Carmen Vintu on februarie 6, 2022
Ion Brad (n. 8 noiembrie 1929, Alba, România – d. 6 februarie 2019,București), a fost un diplomat, poet, eseist, romancier, memorialist, traducător și scriitor român, dar devenit scriitor de orientare din ce în ce mai diferită ulterior.
Între 1948-1952 a urmat cursurile Facultății de Filologie din Cluj. După absolvirea facultății a rămas până în 1955 la Cluj, unde a reușit, ca secretar al Uniunii Scriitorilor, reabilitarea lui Ion Agârbiceanu. În 1955 s-a mutat la București, unde a devenit redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, purtători ai cravatei de pionier, Cravata roșie. În 1958 a devenit redactor șef al revistei Luceafărul.
Ion Brad a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974 până la căderea regimului comunist în 1989.
Între 1984–1990 a fost directorul Teatrului Nottara din București.
După anul 1990 se remarcă prin numărul mare de volume memorialistice publicate, în special despre perioada în care a fost ambasadorul României în Grecia (șase volume), dar și despre oamenii, situațiile și momentele pe care generația sa le-a parcurs în perioada comunistă.
Se stinge din viață în 6 februarie 2019, la București.
Opera – lucrări publicate
Poezie
- Cincisutistul – 1952
- Cu sufletul deschis – 1954
- Cântecele pământului natal – 1956
- Cu timpul meu – 1958 (Premiul „George Coșbuc” al Academiei Române în 1959)
- Eroii fabulelor – 1964
- Fântâni și stele – 1965
- Fiica Dunării și a mării – 1966
- Poeme – 1970
- Orga de mesteceni – 1970
- Cele patru anotimpuri – 1972
- Zăpezile de acasă – 1972
- Noaptea cu privighetori – 1973
- Templul dinafară – 1975
- Transilvane cetăți fără somn – 1977
- Războiul cunoașterii – 1979
- Ora întrebărilor – 1979
- Cartea zodiilor – 1982
- Oracole – 1987
- Rădăcinile cerului – 1989
- Icoana nevăzută – 1996
- Al doilea suflet – 2000
Romane
- Descoperirea familiei – 1964
care a fost reluat ulterior ca o trilogie (devenită în final tetralogie) în
- Romanul de familie – tetralogie – 1986
- Zăpadia
- Soare cu dinți
- În umbra castelului
- Thalassa
alte romane sunt:
- Ultimul drum – 1975
- Raiul răspopiților – 1978
- Muntele catârilor – 1980 [13]
- Întâlnire periculoasă – 1985
- Proces în recurs – 1988
- Muntele – 1996
Eseuri
- Monologuri paralele – Ion Brad și Monica Anton, Editura Curtea Veche, București, 1999
Memorialistică
- Emil Isac, un tribun al ideilor noi (1972)
- Ambasador la Atena: secvențele începutului, Editura Viitorul Românesc, 2001
- Aicea, printre ardeleni – Casa Carții de Știință, Cluj-Napoca, 2007
- Dincoace de munți
Piese de teatru
- Audiență la consul – 1984
- Nu pot să dorm – 1984 — îl evocă pe Timotei Cipariu ca apărător al identității naționale a românilor din Transilvania în confruntarea lor permanentă cu Imperiul Habsburgic
Traduceri
- Létay Lajos — Versuri, 1954
- Xantopoulos-Palamas, Christos — Călătorie pe Dunăre, 1974 (traducere de Ion Brad și Dumitru Nicolae)
- Nicolai Zidorov — Poezii, 1975 (traduceri de Ion Brad, Alexandru Andrițoiu și Ion Horea)
- Nikos Kranidiotis — Poezii, 1975 (traduceri de Ion Brad și Dumitru Nicolae)
- Evanghelos Averoff-Tossizza — Porumbeii, 1976 (traduceri de Ion Brad și Dumitru Nicolae)
- Ioana Tsatsos — Poezii, 1976 (traduceri de Ion Brad, Lia Brad-Chisacof și alți cunoscători ai limbii elene)
- Tsatsos, Constantin — Aforisme și cugetări, București, Editura Univers, 1977 (traduceri de Ion Brad și Dumitru Nicolae)
- Dimos Rendis Ravanis — Reîntâlnire, 1978 (traduceri de Ion Brad, Lia Brad-Chisacof și alți cunoscători ai limbii elene)
- Elytis, Odysseas — Variațiuni pe-o rază, București, Editura Univers, 1980
- Kranidiotis, Nikos — Urmașii lui Prometeu, București, Editura Demirug, 1994 (traduceri de Ion Brad și D. Nicolae)
Distincții
- 1959 – Premiul Academiei Române pentru volumul de versuri „Cu timpul meu”
- 1972 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cele patru anotimpuri”
- 1999 – Premiul de poezie „Transilvania” al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”
Jurnal FM 
